Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, 5 septembrie, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru anul şcolar 2012-2013.
Termenul de depunere a cererii de finanţare pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică a fost prelungit până la 15 octombrie 2012, respectiv până la la 15 decembrie a.c. pentru producătorii care au încheiat contracte de prestări servicii cu un organism de inspecţie şi certificare căruia i-a fost retrasă aprobarea.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a pierdut la rectificare 82,6 milioane de lei de la bunuri şi servicii, cheltuieli de capital şi împrumuturi, dar a menţinut sumele alocate pentru subvenţii şi a obţinut 1,4 miliarde de lei pentru avansul de 50% din plăţile pe suprafaţă, care se vor acorda începând cu 16 octombrie 2012.
Ajutorul de minimis pentru fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei va fi de 100 lei/ha şi se va acorda pentru suprafeţe de maxim 10 hectare de culturi agricole, iar banii vor fi primiţi într-o singura tranşă, începând cu 15 noiembrie.
Producătorii din sectorul de agricultură ecologică vor putea depune cererile pentru sprijinul specific pentru 2012 în perioada 1 septembrie - 15 octombrie şi nu vor mai fi obligaţi să nu aibă datorii restante la bugetul local sau de stat ca să poată primi ajutorul financiar.
280 de legumicultori din 17 localităţi ale judeţului Buzău ale căror sere şi solarii au fost avariate sau distruse de viscol iarna trecută vor primi despăgubiri totale de peste 880.000 de lei.
Pentru a primi ajutorul specific pentru crescătorii de animale din zonele defavorizate, crescătorii de taurine de carne vor trebui să depună la APIA atât câte o copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care solicită sprijin, cât şi copii ale certificatului de origine şi/sau copia buletinului de însămânţări artificiale ori adeverinţa de montă naturală pe care să se menţioneze codul tatălui, care trebuie să fie din rasă de carne.
Guvernul va lua în discuţie, „spre aprobare”, săptămâna viitoare (6-12 august 2012), o hotărâre de guvern care vizează compensaţii financiare ce vor fi acordate fermierilor care sunt afectaţi de secetă, a anunţat, marţi, 31 iulie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Crescătorii de vaci de lapte, taurine de carne şi bivoliţe de lapte din zonele defavorizate pot depune la APIA cererile pentru ajutorul specific între 6 august şi 21 septembrie 2012, potrivit proiectului de hotărâre adoptat în 31 iulie a.c. de Guvern.
Banca Comercială Carpatica continuă buna practică de creditare a beneficiarilor subvenţiilor APIA, demarată în 2011, în baza adeverinţelor eliberate de APIA.