Eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, a înregistrat, astăzi, la Parlamentul European petiția inițiată de Partidul Social Democrat și PES activists România pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro
Data de 15 octombrie a anului următor anului de cerere APIA este termenul limită legal până la care se pot achita subvențiile pe hectar și cap animal, aferente anului anterior de cerere. Pentru 2022, termenul final este 15 octombrie 2023. Dincolo de acest termen, banii pot fi încasați doar într-un singur caz. Informații obțnute de noi de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Mulți crescători de animale nu știu cum se face transferul de exploatație și pierd din această cauză subvențiile APIA pe cap animal. Agroinfo vă pune la dispoziție informațiile obținute de noi de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Cum se poate modifica rasa bovinei în cererea unică de plată, depusă anul acesta, de crescătorii de vaci pentru obținerea ajutorului național tranzitoriu, ANT, subvenție de la bugetul de stat, și sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, subvenție din fonduri europene? Agroinfo a obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informațiile de care aveți nevoie.
Care sunt măsurile de sprijin pentru care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le eliberează fermierilor adeverințe de credit pentru subvențiile pe 2023 și băncile de la care fermierii pot lua bani.
Câte cereri unice a primit Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până acum și care este ultima zi în care fermierii mai pot solicita subvențiile pe anul 2023, inclusiv cu penalizări la plată.
Ajutorul suplimentar promis fermierilor români afectați de cantitățile mari de cereale provenite din Ucraina ar fi blocat la Bruxelles, spune fermierul Cosmin Iancu.
Cuantumul compensațiilor acordate fermierilor români care au suferit de pe urma afluxului de cereale din Ucraina este de doar 8 euro pe tonă, spune fermierul Cosmin Iancu.
În ședința de Guvern din data de 17 mai 2023 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică HG nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
Sumele acordate pentru tinerii fermieri se ridică la 120.000 de euro, ceea ce ne-a propulsat pe locul 5 în UE, a spus Petre Daea, ministrul agriculturii, la Conferința Națională “Hrană de calitate – profit pentru toti românii – cum adăugăm plusvaloare agriculturii”, în cadrul proiectului “România Inteligentă”, organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.