Agricultura primeşte cei mai mulţi bani europeni dintre toate sectoarele, iar plata unor sume atât de mari într-un termen scurt ar destabiliza cursul valutar, i-a răspuns ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, unui fermier din judeţul Arad care s-a plâns că subvenţiile ajung târziu la fermieri.
„Plăţile în agricultură sunt cele mai numeroase din tot ce înseamnă spaţiul public. Dacă eu plătesc într-un singur trimestru toate subvenţiile în agricultură, care sunt numai pe plăţi directe un miliard şi jumate de euro, dăm peste cap cursul valutar. Tocmai de aceea şi Ministerul de Finanţe impune anumite restricţii, cât să se plătească în fiecare trimestru în parte, pentru a nu dezechilibra cursul valutar. Dar obiectivul nostru a fost întotdeauna să plătim subvenţiile la timp”, i-a răspuns Daniel Constantin fermierului care s-a plâns că subvenţiile ajung târziu, că nu a primit încă subvenţia la motorină pe ultimul trimestru din 2014, iar pentru 2015 nici nu se ştie nimic despre acest sprijin, deşi suntem la jumătatea anului.
Mai mulţi fermieri din ţară au reclamat, în primele zile din iulie, după ce APIA a anunţat că a plătit toate subvenţiile pe 2014, că nu primiseră sprijinul pentru agromediu şi nici o parte din subvenţia naţională pe suprafaţă în sectorul vegetal (ANT). Ministrul Agriculturii susţine însă că până în 30 iunie au fost făcute toate plăţile către fermieri.
„Nici o plată nu este ieşită din termen. Şi pentru motorină, până la 30 iunie, noi am virat către centrele judeţene APIA şi de acolo s-au dat banii mai departe. Nu mai sunt de plătit decât cazurile care au avut diverse tipuri de probleme, în rest toate plăţile au fost onorate”, ne-a declarat Daniel Constantin. Acesta i-a cerut apoi sprijinul directorului APIA Timiş, prezent la întâlnirea cu fermierii din vestul ţării în jud. Arad în primele zile din iulie, sperând ca acesta să confirme că toate plăţile au fost făcute.
„Pe agromediu s-au făcut plăţi până la nivelul datei de 30 iunie. Pe ANT nu s-au făcut plăţi doar unde am avut conturi invalide", a spus Florin Faur, şeful APIA Timiş.
„Nu s-a depăşit nici un termen de plată pe care îl avem, doar în situaţiile care sunt speciale, cu anumite probleme”, a adăugat ministrul Agriculturii.
„Unde sunt litigii”, a completat şeful APIA Timiş. „Pe 30 iunie s-au închis la noi toate tipurile de plăţi, şi motorina, şi agromediu. Era şi o limită impusă de Comisia Europeană”, a mai spus acesta.
Comisia Europeană impune penalizări atât pentru plăţile efectuate cu întârziere, după data de 30 iunie a fiecărui an, cât şi în cazul în care se constată erori în mai mult de 2% din totalul cererilor primite de APIA. Mai exact, va deconta României mai puţini bani. Despre penalizările impuse de Comisia Europeană pentru erorile din cererile de plată, care, potrivit directorului general al APIA, Mihai Puţintei, au depăşit anul trecut pragul limită de 2%, Daniel Constantin spune că „raportat la miliardele de euro care au intrat, nu cred că reprezintă un procent foarte mare.”