Adama
AGRICOVER

Mircea Ciurea: „Noi, crescătorii, să fim mai uniţi ca să putem să ne apărăm interesele”

Publicat: 03 ianuarie 2012 - 12:33
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Mircea Ciurea, crescător bovine jud. Cluj, administrator Cooperativa Agricolă Someş-Arieş

Din punct de vedere al producţiei, 2011 a fost un an bun. Au fost şi neajunsuri, dar au predominat lucrurile bune, adică am avut producţii bune şi la siloz, şi la fân şi la grâu, deci din punct de vedere profesional pot să spun că a fost un an bun.

Mircea Ciurea la Timagralim_b

Pentru 2012, din punct de vedere al producţiei, sper să fie un an măcar la nivelul anului 2011, iar din punct de vedere al organizaţiilor, sper să fie un an mult mai bun, fără atâta discordie, fără atâtea divergenţe, lupte interne. Efectiv noi, crescătorii, să fim mai uniţi ca să putem să ne apărăm interesele şi să putem să ne spunem punctul de vede în faţa guvernanţilor.

Le doresc tuturor un an 2012 cu reallizări cât mai bune şi greutăţile cu care ne confruntăm să fie cât mai puţine, căci astea oricum există. Ne-am ales o muncă foarte dificilă şi foarte puţin sprijinită de cei care ar trebui să aibă în vedere acest sector de activitate.

Vizualizat: 3439 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

2012 să vă aducă recolte bogate şi dorinţe împlinite!

2012 să vă aducă recolte bogate şi dorinţe împlinite!

Ferma Media Grup vă urează un An Nou fericit şi îmbelşugat.

Mândru Oreste: „Agricultorii să nu se descurajeze”

Mândru Oreste: „Agricultorii să nu se descurajeze”

Mândru Oreste, legumicultor, administrator grupului de producători Brateşleg Galaţi

Ionel Panaite: Am avut un an bun

Ionel Panaite: Am avut un an bun

Ionel Panaite, fermier, secretarul Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Galaţi

Aurel Zamfir: „ANIF poate să aducă un plus de valoare activităţii de irigaţii”

Aurel Zamfir: „ANIF poate să aducă un plus de valoare activităţii de irigaţii”

Aurel Zamfir, director teritorial al fostei ANIF Moldova de Sud

Traian Cismaş: „Dacă reuşim să irigăm, atunci vom urma linia pozitivă a rezultatelor!”

Traian Cismaş: „Dacă reuşim să irigăm, atunci vom urma linia pozitivă a rezultatelor!”

Traian Cismaş, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila

Gheorghe Luca: Gânduri bune să avem în noul an!

Gheorghe Luca: Gânduri bune să avem în noul an!

Gheorghe Luca, purtător de cuvânt Direcţia Silvică Galaţi

Aurel Popescu: La Mulţi Ani!

Aurel Popescu: La Mulţi Ani!

Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii