Fermierii care vor să ia credite pe adeverinţă în contul subvenţiei pe suprafaţă pentru anul 2015 pot solicita un astfel de împrumut doar de la una dintre băncile care au încheiat convenţii cu APIA în acest sens. Până în prezent, numai nouă bănci au fost de acord să dea astfel de credite fermierilor, în condiţiile impuse de APIA. Nu toţi fermierii care au solicitat plăţi pe suprafaţă vor primi însă adeverinţe de credit.
Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD, CEC Bank, Bancpost şi Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop sunt cele nouă bănci de la care fermierii pot lua credite pe adeverinţă în contul sumelor pe care le au de primit dinSAPS şi din schema de plată redistributivă pe 2015.
Câţi bani puteţi lua pe adeverinţă?
Fermierii pot primi de la băncile cu care APIA a semnat convenţii maxim 90% din suma cuvenită din Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) şi din Plata redistributivă, adică 72,69 euro/ha pentru SAPS (subvenţia pe suprafaţă din bani europeni), respectiv 5 euro/ha pentru primele 5 ha şi 46,75 euro/ha pentru restul de 25 ha, pentru plata redistributivă, care se acordă fermierilor pentru primele 30 ha pe care le lucrează, precizează APIA.
Pentru creditele acordate până în 29.09.2015 inclusiv, se ia în considerare cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană (BCE) la data semnării contractului de credit, iar pentru creditele acordate din 30.09.2015 inclusiv, sumele se calculează la cursul leu/euro comunicat de BCE în 30.09.2015.
Dobânda finală pentru creditele pe adeverinţă nu poate depăşi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului trebuie să fie maxim 1%. Toate creditele vor fi garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru IMM.
Toate convenţiile între APIA, bănci şi Fondurile de Garantare sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei.
Cine poate primi adeverinţă de credit de la APIA?
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că, din 16 septembrie 2015, eliberează adeverinţe pentru fermierii care vor să ia credite în contul subvenţiei pe suprafaţă.
Pot primi adeverinţe de credit de la APIA însă doar fermierii care au depus cererea unică pentru schemele de plăţi directe în 2015 şi pentru care au fost finalizate controalele.
APIA precizează că fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie) pot primi adeverinţe numai după finalizarea acestor controale.