Adama
AGRICOVER

APIA Tulcea primeşte cereri de plată pentru protejarea gâştelor cu gât roşu

Publicat: 02 martie 2012 - 09:33
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) din Tulcea primeşte cereri pentru acordarea plăţilor compensatorii fermierilor din zonele unde trăieşte gâsca cu gât roşu, populaţie de păsări de importanţă internaţională.

Potrivit directorului executiv adjunct al APIA, Cristina Gherghişan, cererile se pot depune până pe data de 15 mai inclusiv, formularele de modificare a acestora fiind acceptate până la data de 31 mai.

„Valoarea subvenţiei este de 171 de euro pe hectar, iar acest sprijin financiar poate fi accesat de fermierii din aproape toate zonele judeţului. Pachetul de finanţare este o premieră la nivelul României”, a afirmat reprezentanta APIA.

Subvenţiile acordate pentru fermierii din judeţ fac parte din măsurile de sprijin din acest an finanţate de Fondul european pentru garantare în agricultură, Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi de bugetul naţional.

Gâsca cu gât roşu este o specie protejată de importanţă internaţională, 50% din populaţia mondială a acesteia cuibărind în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD).
Potrivit Administraţiei RBDD, populaţia acesteia este în scădere din cauza reducerii suprafeţelor de teren agricol care constituie principala sursă de hrană a păsărilor.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 4092 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

APIA: Fermierii pot depune cererile de plată pentru SAPS

APIA: Fermierii pot depune cererile de plată pentru SAPS

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, pe 1 martie 2012, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.

Prin aplicaţia IPA Online fermierii vor primi avertismente şi informaţii noi

Prin aplicaţia IPA Online fermierii vor primi avertismente şi informaţii noi

Aplicaţia electronică IPA Online pentru completarea declaraţiei de suprafaţă oferă fermierilor o serie de avertismente şi informaţii noi, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Marius Faur, într-o conferinţă de presă.

APIA şi-a propus pentru 2012 o rată de eroare de 2%

APIA şi-a propus pentru 2012 o rată de eroare de 2%

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi-a propus pentru 2012 scăderea la 2% a ratei de eroare la cererile de plată depuse pentru obţinerea sprijinului pe suprafaţă din fonduri europene, a declarat directorul general al instituţiei, Florin Marius Faur.

APIA anunţă noi condiţii pentru subvenţii şi noi pachete pe agromediu

APIA anunţă noi condiţii pentru subvenţii şi noi pachete pe agromediu

Campania anuală de depunere a cererilor pe suprafaţă, care va începe la 1 martie, are câteva nouăţi legate de anumite condiţionări referitoare la protecţia mediului pentru fermierii care solicită plăţi, a anunţat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Marius Faur.

Noutăţi APIA : „Pajişti pentru fluturi” şi „Terenuri arabile ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu”

Noutăţi APIA : „Pajişti pentru fluturi” şi „Terenuri arabile ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) are două noutăţi, pentru anul 2012, în ceea ce priveşte măsurile de dezvoltare rurală, a declarat Raluca Daminescu, director al Direcţiei Metodologie, Monitorizare, Raportare şi Relaţii Instituţionale, APIA.

APIA: În 2013 fermierii vor primi 142 euro/ha prin SAPS

APIA: În 2013 fermierii vor primi 142 euro/ha prin SAPS

Sprijinul financiar acordat fermierilor români pe suprafaţă din fondurile europene a crescut de la 50,5 euro pe hectar, în 2007, la 91,2 euro în 2011 şi va ajunge la 142 de euro pe hectar în 2013, a declarat Raluca Daminescu, director în Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), la Roumanian Agribusiness Conference.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii