MAI MULTE TONE LA HECTAR! Cui va folosi creșterea randamentului la hectar?! Cine are de câștigat în acestă întrecere absurdă?! Sunt întrebări pe care puțini și le pun. E adevărat că există tendința de a crește producția agricolă în perspectiva creșterii populației globului. Fapt care pare corect. Dar mă și întreb, dacă producem mai mult în condițiile în care cererea este limitată, ce se va întâmpla cu acestă creștere?!
Depozitarea este costisitoare și în niciun caz nu se întinde pe o distanță prea lungă. Poate doar lapte praf, conserve de carne, legume refrigerate sau uscate par mai atractive, dar la noi aceste modalități de stocare a hranei pentru, să zicem, vremuri cu creșteri spectaculoase a cererii de produse agro-alimentare, nu prea există.
Și atunci exportăm cereale la prețuri din ce în ce mai mici, întotdeauna invers proporționale cu nivelul producției obținute.
Presiunea creșterii cererilor de export, în lipsa unei puternice supape în interior (zootehnie, procesare înaltă etc) va determina, în final, firmele cu activități în vegetal să susțină acoperirea cheltuielilor prin creșterea forțată a productivității. Ceea ce va aduce beneficii producătorilor de inputuri agricole, în majoritate firme multinaționale. Fertilizanți, PPP dar și utilaje cu capacități mari.
Se pare că, cel puțin deocamdată, deși toate firmele producătoare de inputuri flutură perspectiva demografică ca pe un bau-bau (spre a-și susține teoriile creșterii productivităților agricole prin implementarea soluțiilor vândute tocmai de ele) nu e nicidecum sustenabilă. Mai ales că risipa de alimente este înfiorătoare în emisfera nordică, iar perspectiva cea mai realistă va consta în schimbarea obiceiurilor alimentare. Omul, în acest moment, arde prea multă energie nefolosită la nimic.
Știu că va veni vremea raționalizărilor, cum au fost vestitele recomandări gen nici o masă fără pește și raționalizarea consumului de pâine pe vremea comuniștilor, dar de acestă dată din rațiuni de sănătate și progress economic. Economia mondială bazată pe un grafic al exceselor consumă inutil resurse neregenerabile. Dar, conform teoriei universale a conservării materiei, toate aceste aspecte sunt doar iluzii ale unei lumi bazate pe scenariul profitului cu orice preț.
Una peste alta, România trebuie să-și regândească perspectiva economică în funcție de propriile nevoi. Racordarea la sistemul acesta, al spiralei profitului, nu va avea decât de pierdut. Pentru că ne-am pierdut resursa sustenabilă a creșterii sănătoase. Orice creștere economică, cu excepția IT și a cercetării fundamental-aplicative, înseamnă un minus major în echilibrul macro-economic. Fapt știut de toți guvernanții, iar dacă nu, ….
A forța creșterile randamentelor agricole înseamnă a epuiza constant resursa de hummus din sol. Chiar și teoriile absurde cu folosirea resturilor vegetale pentru ardere nu fac altceva decât să limiteze și mai mult acestă resursă.
Vom ajunge în câteva decenii să producem și grâul, și porumbul, pe substrat mineral. Sau vom învăța să ne hrănim altfel. Prin racordarea la sistemul energetic universal. Hrana produce, prin metabolizare, în principal energie. Dar e poate prea devreme să vă atrag atenția. E mai bine să ne lovească nepregătiți. C-așa-i în tenis, nu?!