ALĂTURI DE FERMIERI. AGROINFO a obținut un răspuns de la autoritățile sanitare veterinare în legătură cu situația în care se află crescătorul de bovine Paul Cristescu, județul Caraș Severin. În acest moment, pentru crescătorii de animale e mai simplu să exporte și mult mai complicat să importe din pricina restricțiilor impuse pe fondul crizei coronavirus.
Crescătorul de bovine Paul Cristescu a cumpărat 43 de vaci rasa Angus din Irlanda. Fermierul a apelat la noi să încercăm să-l ajutăm cu o soluție, cu un răspuns de la autoritățile sanitare veterinare pentru că, în acest moment, animalele cumpărate sunt într-o fermă de carantină, nu au pornit spre România, iar crescătorul plătește 300 de euro pe zi pentru ele. Potrivit fermierului, transportul ar trebui să tranziteze Franța și Ungaria. Paul Cristescu a crezut că e de ajuns ca autoritățile sanitare veterinare de la noi să se înțeleagă cu cele din respectivele țări.
Situația însă este mai complicată. Autoritățile sanitare veterinare din România ne-au confirmat că importul și exportul de animale nu este suspendat. Nu sunt restricții. Se importă și se exportă animale vii, nu există nicio piedică din punct de vedere sanitar-veterinar dacă este urmată procedura specifică în astfel de cazuri. Transportul celor 43 de vaci din Irlanda până-n România nu depinde de autoritățile sanitare veterinare. Transportatorul trebuie să obțină autorizarea de tranzit de la statele respective.
Transportatorul trebuie să se intereseze dacă poate să tranziteze. Noi nu avem restricții. Noi aducem și din Italia și din Ungaria, aducem păsări, etc. Trebuie să vadă dacă-i lasă să tranziteze. Din punctul nostru de vedere, nu e o problemă. Transportatorul se interesează dacă-l lasă să tranziteze aceste țări. Din punct de vedere sanitar-veterinar nu sunt restricții.
Transportatorul trebuie să se intereseze la autorități dacă poate traversa țările respective pentru că unele, s-ar părea, că ar vrea să închidă granițele. Din punct de vedere sanitar-veterinar, țările respective sunt libere de boala Blue Tongue (limbă albastră n.r.), animalele vin, intră în carantina normală, procedura cum se face, dar să se intereseze transportatorul dacă poate tranzita, a explicat Domnica Cristinariu, consilier import Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, exclusiv pentru AGROINFO.
Crescătorul de bovine Paul Cristescu ne-a spus că-i este teamă să nu cumva să fie blocat camionul în vreuna dintre țările pe care le tranzitează sau să fie ținut șoferul în carantină, din pricina restricțiilor impuse de coronavirus. Atunci, ce fac animalele?! E foarte riscant. Sunt programate să plece 10 camioane din Irlanda. Aș amâna transportul, dar mi-e teamă să nu fie mai rău mai târziu, ne-a spus îngrijorat fermierul.
ATENȚIE! Fermierii români care vor să cumpere animale din altă țară trebuie să știe că tranzitarea țărilor unde sunt confirmate focare de coronavirus pune probleme serioase și implică riscuri. Cât privește exportul de animale vii, la acest moment nu există restricții, iar transportul către o altă țară revine exportatorilor.