Primul ministru Dacian Cioloș m-a pus să pregătesc un program de promovare internă a produselor românești. Ne dorim cu toții ca românii să devină patrioți și să consume produse românești, spune ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Vrem să pregătim un program de promovare internă a produselor românești, să încurajăm producția națională. Vom vedea care sunt mijloacele financiare la dispoziția Guvernului pentru acest program. Ne dorim cu toții ca românii să fie cât mai patrioți și să consume produse românești, spune ministrul agriculturii.
Ministrul Achim Irimescu a dat exemplul cărnii de ovine pe care românii nu o apreciază.
Carnea de ovine este una dintre cele mai sănătoase, dar în România se consumă foarte puțin. În timp ce în țara noastră se consumă 2,5 kg/an, în Islanda se consumă 22 kg/an, spune Irimescu.
În aceeași ordine de idei, fermierii și producătorii români susțin adoptarea proiectului de lege care favorizează consumul de produse românești. Potrivit acestui proiect, marile lanțuri de magazine trebuie să aibă pe rafturi 51% produse românești. Proiectul de act normativ se află în dezbatere la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților.
Ministrul agriculturii participă la Congresul Industriei Cărnii, organizat la București, la hotelul Rin Grand Hotel. La eveniment mai participă Nini Săpunaru, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Radu Timiș, președintele Asociației Române a Cărnii, Sorin Minea, președintele Romalimenta, Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc.
Imagini de la Congresul Industria Cărnii cu tema Viitorul Industriei Cărnii...Astăzi