Din 17 ianuarie a intrat în vigoare actul normativ care dă posibilitatea studenţilor să-şi înfiinţeze gratuit un PFA sau II.
Concret, legea 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, introduce un nou articol în care studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unei PFA sau a unei întreprinderi indviduale prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.
Potrivit alin. (2) din art. 351 nou introdus, pentru a beneficia de aceste prevederi, studentul care obţine calitatea de titular al unei PFA sau a unei II trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a. să urmeze cursurile unei instituții acreditate de învățământ superior acreditate în România;
b. să fie cel puțin în anul II de studiu și să fi promovat, integral, la data solicitării, toate cerințele programei de învățământ prevăzute de senatul instituției;
c. nu a împlinit vârsta de 30 de ani.
Pe lângă aceste condiţii, cererea de înregistrare şi autorizare a funcţionării PFA sau a întrepinderii individuale trebuie să fie însoţită de actul doveditor emis de instituţia de învăţământ superior din care să rezulte că aceştia urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior şi că sunt cel puţin în anul II de studiu şi au promovat toate cerinţele programei de învăţământ.