Fermierii din întreaga ţară au fost afectaţi în acest an de secetă. Diferenţa a fost dată doar de gradul de afectare a culturilor. În timp ce unii au suferit diminuări mari de recolte, alţii au scăpat mai ieftin.
Preţurile la carnea de porc ar putea creşte cu maximum 15% în preajma Sărbătorilor de iarnă, însă ce se va întâmpla cu exactitate este greu de estimat, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.
Volatilitatea preţurilor agricole la nivel internaţional şi schimbările climatice sunt doi factori de risc care pot afecta stabilitatea şi veniturile agricultorilor, a declarat comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, la dezbaterea 'Noile politici agricole şi securitatea alimentară în condiţiile schimbărilor climatice', organizată în cadrul târgului Indagra.
Cererea de produse agroalimentare este în creştere, iar agricultorii organizaţi ar trebui să profite mai mult de aceste oportunităţi, care sunt şi pe piaţa internă dar şi la export, a declarat comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, la deschiderea târgului de agricultură Indagra.
Bogăţia terenurilor agricole face din România o ţară atrăgătoare pentru investitorii italieni, a declarat ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, la un seminar pe teme de specialitate, organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ambasada Italiei la Bucureşti.
Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) pregăteşte pentru 2013 un program ambiţios de promovare a produselor autohtone pe pieţele externe, Maroc, Olanda sau Rusia, fiind doar o parte din pieţele ţintă pentru industria alimentară românească.
Consiliul Internaţional al Cerealelor IGC a confirmat în raportul său din octombrie situaţia tensionată de pe piaţa mondială a porumbului, vizând perioada 2012-2013.
Preţul grâului a crescut joi pe pieţele internaţionale după ce în urmă cu o zi Ucraina a confirmat interdicţia totală la exporturile sale de grâu. Contractul la grâul tranzacţionat la bursa din Chicago a crescut cu 0,6% , ajungând la 320,92 de dolari pe tonă.
În 2011, exporturile de produse agroalimentare româneşti în Germania au crescut cu 20 de procente, în valoare de 300 milioane de euro, deşi România înregistrează încă o balanţă comercială negativă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, s-a declarat profund dezamăgit de intenţia Ucrainei de a-şi suspenda exporturile de grâu şi susţine că această decizie ar putea antrena creşterea preţurilor globale la produsele alimentare.