Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) negociază, în această perioadă, cu oficiali din mai multe ţări arabe demararea, în cel mai scurt timp, a exportului de carcase de ovine, anunţă Autoritatea într-un comunicat.
Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, are suficiente rezerve strategice de grâu care să-i ajungă până în luna martie 2015, a declarat sâmbătă ministrul egiptean al Aprovizionării, Khaled Hanafi.
La începutul lunii octombrie, Asociaţia Română a Cărnii, a lansat, la Galaţi, proiectul “Pregăteşte-te pentru viitor! Stagii de practică pentru studenţii în domeniul agroalimentar”, care se derulează până în octombrie 2015.
Preţurile produselor alimentare la nivel mondial au continuat să scadă în luna septembrie 2014, pentru a şasea lună consecutiv. Este „cea mai lungă perioadă de scădere înregistrată de la finele anilor 1990”, potrivit raportului publicat joi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Grupul chinez Bright Food Group a anunţat miercuri că a preluat un pachet majoritar de acţiuni la producătorul italian de ulei de măsline Salov.
România are interesul să exporte produse procesate, nu vapoare cu cereale, consideră comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, prezent la Conferinţa Naţională dedicată noului PNDR 2014 - 2020.
"Agricultorii din Moldova nu fac concurenţă celor din România, prin sprijinul primit pentru exportul fructelor proaspete". Declaraţia îi aparţine ministrului Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov.
Exporturile de uleiuri vegetale provenite din regiunea Mării Negre ar urma să scadă semnificativ în acest an din cauza reducerii recoltei de floarea soarelui, a anunţat marţi traderul Bunge.
Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) şi Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS) semnalează Guvernului României și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația critică a fermelor de creșterea porcinelor din România.
Conform estimărilor oficiale, Rusia va produce 106 milioane de tone cereale în acest sezon, faţă de 98 milioane tone în 2013.