Din cauza crizei economice, piaţa vinului din România a scăzut în ultimii trei ani, de la 450 la 350 milioane euro, iar importurile de vin s-au dublat la şase luni, potrivit datelor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).
Recoltă de struguri mai bogată cu 20% decât cea de anul trecut
„Din punct de vedere calitativ, strugurii au un potenţial oenologic ridicat, asemănător cu cel din 2009, atacurile de mană şi făinare având doar caracter zonal, fără impact asupra stării de sănătate a plantaţiilor de viţă de vie la nivel naţional. Insolaţia prelungită din ultima lună a determinat o acumulare foarte bună a zaharurilor ceea ce va genera calitate ridicată a vinului - producţia 2011 iar diferenţele semnificative de temperatură între zi şi noapte contribuie la îmbogăţirea potenţialului de aromatic al vinurilor”, a declarat directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.
Chiar dacă, anumite zone au fost afectate de grindină (Buzău - Pietroasa) sau îngheţul târziu din luna martie (Vrancea, Iaşi, Huşi), din punct de vedere cantitativ PNVV estimează o producţie peste media ultimilor ani, la circa 6,5 milioane hectolitri vin. În Dealu Mare anul acesta se va atinge o recoltă foarte bogată, aproximativ cu 20% mai mare faţă de un an normal.
Creşterea importurilor din ultima perioadă se datorează scăderii producţiei şi apetenţei consumatorului pentru vinurile din străinătate, unele dintre ele cu un raport bun calitate/preţ.
Importăm vin în valoare de peste 22 milioane de euro
În perioada ianuarie - iunie 2011, importurile au ajuns la 22,62 milioane euro, comparativ cu 20,7 milioane euro în întreg anul 2010, iar cantităţile s-au dublat, de la 22.491 tone în 2010 la 46.740 tone pe primele şase luni ale anului 2011. În 2009, importurile erau de 14,81 milioane euro ca valoare, respectiv 13.464 tone ca volum.
Potrivit patronatului, importurile masive de vin vărsat din cursul anului curent se explică prin producţia scăzută de vin naţional în 2010 şi tendinţa marilor producători/îmbuteliatori de a acoperi nevoia de consum din piaţa internă.
Principalele ţări de destinaţie sunt Germania, China si Statele Unite ale Americii, iar principalele ţări de origine sunt Spania, Italia şi Moldova.
4.800 ha de viţă de vie vor fi replantate, prin programul de reconversie
În ultima parte a anului apar semne ale revitalizării pieţei de consum de vinuri în România iar PNVV prognozează stabilitatea pieţei. Creşterea consumului de vin va putea fi susţinută prin două măsuri complementare, respectiv educarea continuă a consumatorului de vin prin proiecte individuale ale producătorilor de vin şi prin promovarea în comun a conceptului de „consum moderat de vin românesc”.
Exportul de vinuri la şase luni a ajuns la 7,97 milioane euro, ca volum 5.599 tone, comparativ cu 12,84 milioane euro în 2010 şi 13,72 milioane de euro în 2009, respectiv 9.812 tone în 2010 şi 10.894 tone în 2009.
Potrivit PNVV, în acest an va continua programul de modernizare a plantaţiilor, de înlocuire a viilor bătrâne dar şi de schimbare a soiurilor pentru adaptarea la cerinţele pieţei internaţionale.
Prin programul de reconversie a plantaţiilor de vie, cu sprijin european, circa 4.800 de hectare vor fi replantate în acest an, alte 16.000 de hectare fiind replantate în ultimii ani. sursa: Agerpres