Ȋntre cele două războaie mondiale, Romȃnia şi Franța au fost cele mai mari puteri agricole ale lumii. Practic, după Franța, Romȃnia era cea de-a doua mare putere agricolă a Europei, din punct de vedere al producției, a spus fostul ministru al agriculturii, Valeriu Tabără, la Sinaia, cu ocazia seminarului internațional organizat de AIPROM pe tema folosirii sustenabile a pesticidelor.
Dacă Romȃnia ar crește productivitatea la hectar pentru cultura de porumb, spre exemplu, ar reuși să depășească Franța la nivelul producției, a precizat fostul ministru al agriculturii. „Valoarea producției agricole ȋn 2011 a fost aproape 20 miliarde euro, dar potențialul agriculturii romȃnești este de 40 pȃnă la 50 miliarde euro. Aici există rezerva de investiții și de dezvoltare a acestui sector. Dacă Franța realizează producția cea mai mare din Europa, cu o producție de 8,2 tone/ha, Romȃnia a făcut anul trecut 4,6 tone. Deci o dublare sau o creștere cu 20-30% ȋn producția de porumb ȋnseamnă o creștere spectaculoasă, inclusiv a rentabilității și a valorii producției realizate ȋn Romȃnia la o singură cultură”, a completat Tabără.
O mare dificultate pentru dezvoltarea agriculturii ȋn Romȃnia este și lipsa de organizare a fermierilor ȋn ramura de legumicultură. „Romȃnia trebuie să reintre ȋn piața internațională a legumelor și fructelor așa cum era ȋn anii 1970, dar depinde foarte mult de modul cum vor ȋnțelege fermierii să se organizeze. Spre deosebire de producția vegetală mare, unde există federații profesionale foarte bine puse la punct, ȋn legumicultură asemenea sisteme nu există ȋncă”, a ȋncheiat Tabără.
Pe parcursul a două zile, reprezentanții asociațiilor de protecție a plantelor din țările Uniunii Europene s-au ȋntȃlnit la Sinaia pentru a dezbate pe marginea sustenabilității utilizării pesticidelor.