Încă de la jumătatea lunii iunie Statele Unite ale Americii se confruntă cu o secetă extinsă şi cu o caniculă ce ameninţă producţia de cereale, ale căror preţuri au crescut semnificativ.
“Este fără îndoială situaţia cea mai gravă din ultimii 25 de ani”, a afirmat recent secretarul american de Stat pentru Agricultură, Tom Vilsack, după întâlnirea cu preşedintele Barack Obama. Acesta a afirmat că fenomenul nu a atins încă gravitatea secetei din anul 1988, chiar dacă acum este afectată o parte mai parte din teritoriul ţării, circa 61%, iar meteorologii prevăd încă o lună cu temperaturi foarte ridicate.
Preţul porumbului – mai mare cu 50%
Preţul cerealelor a prins un mare avânt pe piaţă, iar responsabilul american a afirmat că încă este greu de estimat efectul secetei asupra recoltelor. Potrivit lui Joseph Glauberm, economist la departamentul Agriculturii, 38% din culturile de porumb şi 30% din cele de soia, produse la care SUA sunt lider mondial, se găsesc într-o stare critică. Din luna mai, preţul pentru soia a crescut cu 26%, iar cel al porumbului cu 50%.
Preţul cărnii a scăzut din cauza sacrificărilor în masă
Seceta afectează şi crescătorii de animale, dar în mod paradoxal preţul cărnii a scăzut, ca urmare a faptului că aceştia sacrifică tot mai multe dintre ele din cauza lipsei furajelor şi astfel saturează piaţa, ceea ce însă pe termen lung ar putea avea ca efect o creştere a preţului, drept consecinţă a reducerii şeptelului.
“Terenurile arabile s-au uscat iar recoltele şi păşunile s-au degradat până la un nivel rar observat în ultimii 18 ani”, atenţionează climatologul Mark Svoboda de la Centrul naţional de combatere a secetei. Secretarul american al Agriculturii a mai avertizat că majorarea preţurilor se va resimţi şi în cursul anului viitor, pentru că preţul alimentelor procesate fabricate mai târziu sunt influenţate de preţurile produselor agricole primare din prezent.
sursa: Agerpres