Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va intra în dezbaterea Guvernului până la finele lunii aprilie, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, la deschiderea târgului GastroPan.
“La sfârşitul acestei luni, Ordonanţa care este deja proiectată de către Ministerul Finanţelor Publice va intra în dezbaterea Guvernului. Sperăm să fie aprobat din timp acest act normativ ca să putem să ne aşezăm de la 1 iulie cu TVA de 9%. Noi milităm să fie redusă taxa pe tot lanţul, respectiv grâu, făină, pâine, pentru că şansele de a avea o prelungire a taxării inverse la cereale de la 1 iunie sunt din ce în ce mai mici. MFP a făcut deja o revenire la Comisia Europeană şi acum aşteptăm răspunsul. Dacă nu va apărea un răspuns favorabil, e clar că la 1 iunie grâul va avea TVA 24%, însă de la 1 iulie sperăm să fie de 9% la grâu, făină şi pâine”, a explicat şeful ROMPAN.
Acesta consideră că în cazul în care României nu i se va aproba prelungirea taxării inverse la cereale, va fi “ un lucru usturător” din punct de vedere bugetar dar şi din punct de vedere al mediului de afaceri. “Faptul că nu se aprobă prelungirea taxării inverse României este un lucru usturător pentru România, atât din punct de vedere bugetar cât şi din punct de vedere al mediului de afaceri. Vor prospera cei care în urmă cu trei-patru ani înfiinţau firme în vară, numai pe perioada recoltării, şi le pierdeau către toamnă. România va avea de pierdut, pe lângă faptul că nu încasează TVA la grâu, vom fi prinşi ca într-un cleşte de Ungaria şi Bulgaria, care au taxare inversă de la 1 iunie 2013 şi sigur România va plăti şi acestor state sume de bani ce reprezintă TVA din comerţul cu ţările respective. Este o situaţie grea, dar tragem speranţa că se va accepta punctul de vedere al României şi se va prelungi taxarea inversă, măcar până când se aprobă directiva care prevede ca fiecare stat membru să îşi poată organiza singur numărul de produse pentru care vrea să facă taxare inversă”, a adăugat Aurel Popescu.
Aurel Popescu a subliniat că anul 2012 a fost cel mai prost an din industria de panificaţie, iar în primul trimestru din 2013 producţia şi vânzarea au scăzut cu peste 10 procente.
Potrivit Patronatului, scăderea TVA la pâine la 9% ar contribui la diminuarea evaziunii fiscale la 20%, iar bugetul statului ar suporta la făină circa 76 milioane lei, iar la pâine 17 milioane de lei, respectiv un total de 94 de milioane de lei sau 25 de milioane de euro.
Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei, respectiv 300 milioane de euro. sursa: Agerpres