Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, un nou proiect al MADR pentru sectorul de legume-fructe propune organizarea pieţei de la producător până la consumatorul final.
Acesta a declarat că puterea de cumpărare a scăzut în ultima perioadă, însă speră să crească prin investiţii şi generarea de venituri suplimentare. “Puterea de cumpărare bănuiesc că a scăzut în ultimul timp, sper să putem să o creştem prin investiţiile pe care le vom face şi prin generarea de venituri suplimentare. (...) În ceea ce priveşte legumele şi fructele avem un proiect încă de anul trecut pe care l-am demarat - 80 de milioane de euro au fost puse la dispoziţia beneficiarilor privaţi ca să constituie depozite, platforme de colectare şi condiţionare legume-fructe. În cel mai scurt timp probabil că aceste investiţii vor începe şi atunci putem să vorbim de prezenţa mai mare a legumelor şi fructelor din România. Lucrul acesta cred că va avea impact şi asupra preţurilor. Practic, venim cu organizarea pieţei pe filiera de produs, de la producător până la consumatorul final, pe de-o parte”, a spus Constantin.
Ministrul agriculturii susţine că ar trebui să existe o preocupare mai mare pentru combaterea evaziunii fiscale. “Toate acţiunile pe care le-aţi văzut începând cu luna noiembrie, atunci când importurile de legume-fructe din Turcia au fost verificate mai bine, până în data de 15 martie cred că au contribuit la combaterea evaziunii fiscale. (...) Avem acum o preocupare crescută pe relaţia cu Turcia. Mâine o să fie o întâlnire foarte importantă la Bruxelles cu privire la măsura pe care Turcia a luat-o împotriva României, aceea de a interzice exporturile de animale şi de carne, şi eu cred că toate aceste discuţii pe care le avem cu Turcia, inclusiv pe exporturi (...) vor contribui la combaterea evaziunii fiscale”, a adăugat ministrul Agriculturii. sursa: Agerpres