Legumele timpurii din sere ar putea ieşi pe piaţă la preţuri duble, în această perioadă, din cauza pierderilor înregistrate de producători, a declarat directorul general al serelor Leoser, Cristian Rusu.
„În urma pierderilor noastre vor suferi consumatorii pentru că avem deja, în prezent, o întârziere de o lună în ceea ce priveşte apariţia pe piaţă a producţiilor de legume din sere şi aşa deficitară. Cred că scumpirea legumelor va fi de 100% începând de acum. Noi vom avea în continuare o concurenţă neloială pentru că importatorii vor aduce produse din afară şi vor alinia şi preţurile în funcţie de pierderile suferite de producătorii români”, a spus Rusu.
Pierderi pe două fronturi
Roşiile româneşti vor pleca din sere la preţul de şase lei, iar castraveţii la preţul de opt lei, preţuri enorme pentru această perioadă, spun producătorii.
Directorul tehnic al serelor Leoser, Robert Petrescu, a precizat că pagubele suferite de producătorii din sere sunt de două feluri, în primul rând ca structură, iar în al doilea rând din punct de vedere al producţiei. „Pierderile suferite de partea de producţie vor fi evaluate în perioada următoare, iar partea afectată se va vedea în costurile de înfiinţare a producţiilor pe moment şi de ce vom fi forţaţi să înfiinţăm de acum încolo, pentru că timpul biologic al plantelor trece”, a spus Petrescu.
Fuia: Legumele vor veni din import, iar preţul se va echilibra
Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia consideră că nu vor exista dublări de preţuri la legumele din producţia autohtonă ci numai o ofertă mai mică pe piaţă. „Nu cred că se vor dubla preţurile în luna martie la legumele timpurii provenite din serele autohtone pentru că vor veni din import, iar preţul se va echilibra. Va exista însă o ofertă mai mică pe piaţă din producţia autohtonă”, a spus Fuia.
Organizaţia producătorilor de legume Hortifruct din care face parte şi Leoser deţine 180 de hectare de sere.
sursa: Agerpres