Ninsorile abundente din ultima vreme au produs pagube materiale de ordinal sutelor de mii de euro producătorilor de legume de pe raza comunei gălăţene Matca, cel mai mare bazin legumicol din România, care se întinde pe 1.500 de hectare, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România.
Potrivit sursei, la nivel de ţară, pierderile sunt de ordinal milioanelor de euro, fiind afectate atât investiţiile agricultorilor în infrastructură (solarii, sere), cât şi răsadurile din luna ianuarie 2012.
“90% din solariile de pe raza comunei Matca au fost distruse. Din cauza zăpezii abundente, solariile s-au prăbuşit peste răsaduri, iar acestea sunt compromise aproape în totalitate. Cei mai afectaţi sunt fermierii care au accesat programe cu finanţare europeană, cărora, în aceste condiţii, le va fi aproape imposibil să îşi mai îndeplinească planurile de afaceri”, a declarat Mircea Croitoru, vicepreşedinte al Asociaţiei Profesionale Naţionale Legume – Fructe (APNLF) şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România.
Investiţia într-un solar de 2000 mp se ridică la circa 10.000 euro, iar multe dintre acestea nu au fost asigurate din cauza refuzului societăţilor de asigurare, sub falsul pretext că ar fi riscante din cauza că au structură din lemn şi nu de metal.
Viceliderul APNLF consideră că, în aceste condiţii de calamitate, Guvernul ar trebui să identifice, urgent, forme de sprijin pentru legumicultori, în caz contrar singura opţiune rămânând falimentul, cu grave repercusiuni asupra preţului legumelor.
“După ce, anul trecut, nu am reuşit, din cauza pagubelor produse de E.coli, să ne recuperăm nici măcar cheltuielile, acum am ajuns într-o situaţie disperată. Cum alţi producători europeni primesc subvenţii dar şi sprijin pentru încălzirea solariilor, solicităm Guvernului să acorde, urgent, sectorului legume-fructe un ajutor de minimis pentru depăşirea impasului”, a precizat Mircea Croitoru.