Comercializarea în comun a produselor lor reprezintă cea mai bună soluţie pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, consideră ministrul agriculturii, Daniel Constantin.
Aflat în vizită la târgul Agraria de la Cluj-Napoca, acesta a declarat că asocierea este direcţia către care trebuie îndreptaţi producătorii agricoli şi fermierii, subliniind că în prezent este pentru prima dată când procesul de comasare a terenurilor şi cel de asociere poate fi stimulat prin anumite măsuri. „Cel mai important mesaj pe care îl transmitem către fermieri este că aceia care înţeleg să integreze producţia, cei care închid cercul, aşa cum se spune în agricultură - au producţie şi vor să facă şi procesare, mai departe depozitare, comercializare - vor avea prioritate în obţinerea de fonduri europene în următorii şapte ani de zile, vor avea punctaj suplimentar”, a spus ministrul agriculturii, Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că anul trecut, în 2013, a fost pentru prima dată când s-a exportat mai mult decât s-a importat în sectorul agroalimentar, însă este necesar ca fermierii români să înţeleagă în continuare importanţa integrării producţiei, care poate fi realizată inclusiv prin asocierea acestora pentru a acoperi cât mai multe din etapele care există între producţie, procesare şi comercializare. „Acum trebuie să ne ocupăm de integrarea producţiei, să nu mai exportăm materie primă, să mai exportăm grâu masiv, să nu mai exportăm porumb masiv, aşa cum o facem în aceste zile. Chiar şi în luna ianuarie am văzut că trendul de excedent cu produse agroalimentare continuă. Atunci cred că soluţia pe care o avem la îndemână este de a-i stimula pe cei care duc producţia, porumbul de exemplu, mai departe către zootehnie şi aşa mai departe, în toate domeniile, zootehnie, producţie vegetală sau horticultură. Şi asta o vom face cu banii europeni pe care îi avem la îndemână”, a mai spus ministrul.