Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) deplânge modul neprofesionist şi tendenţios în care organizaţia World Wild Fund For Nature a realizat studiul 'Retailer Scoreboard' şi respinge ca nefondat atacul la adresa retailerilor din România.
AMRCR atrage atenţia că autorii studiului nu au ţinut cont de aspecte esenţiale, care întorc categoric concluziile raportului împotriva retailerilor.
„Rezultatele studiului sunt dezminţite de realitatea din piaţă. Retailerii fac eforturi uriaşe pentru a coopera cu producătorii locali, dar, cu toată bunăvoinţa ambelor părţi, producţia de legume şi fructe depinde de condiţiile meteorologice, de absenţa serelor şi a solariilor care să poată asigura o continuitate în producţie şi livrare. Situaţia este îngreunată şi de lipsa unui sistem de irigaţii care să suplinească, vara, lipsa ploii, ceea ce are efecte directe asupra legumelor şi fructelor sezoniere. De altfel, nici nu există depozite de unde marfa să poată fi aprovizionată în cantităţile foarte mari necesare reţelelor de magazine iar marea majoritate a producătorilor nu sunt asociaţi şi nici fiscalizaţi, ceea ce face imposibilă preluarea şi comercializarea produselor lor de către marile lanţuri de magazine”, se arată într-un comunicat al AMRCR.
Potrivit sursei, marii retaileri doresc să aibă pe raft produse româneşti în proporţie de 90%, însă acest obiectiv este dificil de atins în condiţiile unei producţii limitate cantitativ şi în absenţa unor politici agricole coerente şi a unei implicări serioase a Ministerului Agriculturii.
„De pe marginea terenului, toată lumea ştie cum să marcheze la poartă. Nu înţelegem scopul demersului World Wild Fund For Nature, e clar că raportul nu oglindeşte corect realitatea şi este departe de a fi constructiv”, a declarat Delia Nica, vice-preşedintele AMRCR.
Oficialul a spus că studiul WWF creează un prejudiciu serios marilor retaileri, care riscă să îşi piardă clienţii fidelizaţi cu greu. Prin urmare, asociaţia ia în calcul o acţiune în instanţă împotriva WWF. Totodată, AMRCR precizează că WWF nu are suport real când susţine că doar o mică parte din legumele şi fructele din marile magazine din ţară nu provin din România, deoarece perioada în care s-a realizat studiul a fost, pentru această categorie de produse, improprie. De exemplu, merele româneşti se aflau la final de sezon, fiind astfel prezente în magazine doar sporadic, iar cartofii noi româneşti au apărut după finalizarea studiului.
Studiul Retailer Scorecard realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) România, în perioada 18 aprilie - 18 mai, arată că doar un sfert dintre legumele şi fructele şi numai jumătate din produsele lactate comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară.
Sursa: Agerpres