Unul dintre cei mai mari producători de alimente din lume, Brazilia şi-a a anunţat previziunile pentru anul agricol 2021, în care se aşteaptă o creştere de 1,7 procente faţă de sezonul precedent.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Brazilian de Geografie şi Statistici (IBGE), anul acesta statul sud-american ar putea obţine o producţie la cereale de 258,5 milioane de tone, ceea ce corespunde unui volum record. Deşi estimările oficiale sunt în uşoară scădere faţă de lunile anterioare, proiecţiile indică totuşi faptul că recolta din 2021 va fi cu 1,7% mai mare decât în 2020.
Comparativ cu luna mai, prognoza privind producţia de cereale, leguminoase şi seminţe oleaginoase în Brazilia a fost revizuită în scădere cu 4,2 milioane tone, evoluţie atribuită în special din cauza problemelor apărute la cultura porumbului, din cauza reducerii ferestrei de însămânţare şi a lipsei precipitaţiilor în unele regiuni.
Estimările oficiale indică faptul că suprafaţa agricolă cultivată de gigantul sud-american va ajunge la 68,1 milioane de hectare în acest an, cu 4% mai mare decât în 2020. Soia, orezul şi porumbul sunt responsabile pentru 92,6% din producţie în 2021 şi reprezintă 87,9% din suprafaţa cultivată.
În timp ce boabele de soia vor atinge o recoltă record de 133,3 milioane tone, cu 9,7% mai mult comparativ cu 2020, se aşteaptă ca producţia de orez să ajungă la 11,2 milioane de tone, o creştere cu 1,5% faţă de anul trecut.