Producția de carne de pasăre a Uniunii Europene este de aşteptat să crească şi în acest an, evoluţia fiind susţinută de cererea de pe pieţele interne şi într-o mai mică măsură de exporturi.
Potrivit ultimului bilanţ al Comisiei Europene privind situaţia din sectorul agricol, se constată o încetinire a creşterii consumului de carne de pasăre la nivel comunitar, din cauza concurenţei pe care o exercită carnea de vită şi cea de porc.
Pentru al doilea an la rând se aşteaptă o scădere a exporturilor de carne de pasăre. Astfel, în 2014, Uniunea Europeană va livra pe pieţele externe o cantitate de 1,268 milioane tone, după ce anul trecut a înregistrat 1,3 milioane tone. Transporturile către Ucraina se vor diminua constant, ca urmare a obiectivelor de auto-aprovizionare impuse de guvernul de la Kiev şi a instabilităţii politice care a condus la o devalorizare a monedei ucrainene şi, implicit, la scăderea puterii de cumpărare. La fel de nesigură este şi relaţia cu Rusia, care a impus un embargo produselor din carne provenite din mai multe state europene.
Pe de altă parte, importurile sunt proiectate să crească de la 792 mii tone la 794 mii tone. Brazilia rămâne cel mai mare furnizor al Uniunii Europene, în condiţiile în care Thailanda se confruntă, la rândul ei, cu tensiuni politice majore.
Consumul de carne de pasăre este prognozat să crească la 12,5 milioane tone, ajungându-se la o medie pe cap de locuitor de 21,6 kg. În ceea ce priveşte preţurile, suta de kilograme a ajuns să fie cotată la aproape 200 de euro, cu 3,4% peste media din sezonul 2012-2013. Franţa, Marea Britanie, Germania şi Polonia sunt principalele ţări producătoare, asigurând jumătate din producţia de carne de pasăre la nivel european.