Adama
AGRICOVER

Ministrul Chesnoiu: Nu avem o criză alimentară, ci o criză economică! Ministerul Agriculturii nu face preţurile!

Publicat: 07 aprilie 2022 - 21:23
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Faptul că alimentele se scumpesc şi unii români nu îşi mai permit să le cumpere nu înseamnă că avem o criză alimentară, ci că suntem într-o criză economică, afirmă ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„(...) Preţurile crescute la energie şi la gaz au cauzat creşterea inflaţiei, creşterea celorlalte preţuri. Să ştiţi că în preţului final al produsului la raft nu este doar munca fermierului român, a acelui care produce. Eu, ca ministru al Agriculturii, trebuie să mă asigur că iau măsurile necesare să stimulăm menţinerea nivelului de producţie. Noi, la Ministerul Agriculturii, nu facem preţurile, preţurile le face piaţa şi ceilalţi factori care influenţează piaţa. În agricultura din România avem subvenţie la motorină de 1,63 de lei per litru de motorină, nu puteţi spune că aceste măsuri nu au fost luate.

Facem ceva suplimentar şi o să vedeţi în conferinţa de presă de luni că cei trei preşedinţi ai partidelor de coaliţie vor anunţa pachetul de măsuri, vom stimula procesarea produselor agricole în România, stimulăm fermierii să producă în continuare şi îi sprijinim prin scheme de ajutor de stat directe ca să poată produce mai departe şi să menţinem nivelul producţiei constant”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, invitat într-o emisiune TV la Antena3 să comenteze scumpirea preţurilor alimentelor din România.

„Văd, în ultima vreme, că se vorbeşte foarte mult de criză alimentară. Să ştiţi, şi vă rog, asta e o rugăminte pe care v-o adresez tuturor celor care ne priviţi astăzi: criza alimentară intervine în momentul în care nu găseşti alimente pe raft. Faptul că alimentele se scumpesc şi poate pentru unii români ele sunt mai greu de accesat, asta înseamnă că suntem într-o manifestare a unei crize economice, nu a unei crize alimentare. Trebuie să transmitem corect aceste mesaje şi oamenii să înţeleagă ce se întâmplă în mod real. În ultimii doi ani, explozia preţurilor la energie şi la gaz ne-a adus în situaţia în care suntem astăzi”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor publicate în luna martie de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, de la 8,35% în ianuarie. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 8,84% într-o singură lună, cele nealimentare s-au scumpit cu 9,33%, iar serviciile cu 6,08%. Scumpiri şi mai mari sunt aşteptate în continuare, în condiţiile în care rata inflaţiei ar putea trece de 11,2% până în luna iunie 2022, nivelul prognozat iniţial de BNR.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an sunt cartofii +30,58%, uleiul de floarea soarelui +26,12%, mălaiul +19,32%, făina +16,38%, margarina +14,33% şi pâinea +13,43%.

În acelaşi interval, februarie 2021 - februarie 2022, preţurile gazelor naturale au crescut cu 44,94% şi ale combustibililor cu 27,24%.

Vizualizat: 2026 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

19 noiembrie 2024 - 18:49

Exporturile de miere ale României au scăzut anul acesta cu peste 50% față de perioada similară a anului trecut.

Producția de cereale a UE, cea mai mică din ultimii 10 ani!

Producția de cereale a UE, cea mai mică din ultimii 10 ani!

18 noiembrie 2024 - 23:45

Producția de cereale din UE pentru 2024/25 este estimată la 260,9 milioane tone, cu aproximativ 7% sub media pe 5 ani, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană.

Ministrul agriculturii din Ucraina, la Consiliul AgriFish!

Ministrul agriculturii din Ucraina, la Consiliul AgriFish!

17 noiembrie 2024 - 22:02

Ministrul ucrainean al politicii agrare și alimentației, Vitalii Koval, urmează să se alăture miniștrilor Agriculturii din statele UE și să se adreseze acestora la Consiliul AgriFish din 18 noiembrie.

Mai mult lapte din import!

Mai mult lapte din import!

17 noiembrie 2024 - 21:19

Fabricile de lactate din România au procesat mai mult lapte de vacă în primele nouă luni din 2024, față de aceeași perioadă din 2023. Mai mult de jumătate din acest surplus a fost lapte din import.

Noi reguli pentru țăranii care vând în piață! Analize medicale la zi și marfa în vitrină!

Noi reguli pentru țăranii care vând în piață! Analize medicale la zi și marfa în vitrină!

05 noiembrie 2024 - 07:09

Țăranii care-și vând produsele în piețe sunt obligați să notifice direcțiile județene sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, DSVSA, și să dea informații legate de activitățile desfășurate și locurile unde vând marfa. În plus, sunt obligați să respecte anumite condiții de igienă atunci când produc și vând și pot merge cu marfa doar în județele unde se află gospodăria sau în județele limitrofe. Verificările, amenzile și interzicerea vânzării în piețe intră în atribuțiile ANSVSA.

Brânză românească din lapte de import!

Brânză românească din lapte de import!

23 octombrie 2024 - 06:29

Mai e brânza românească dacă e făcută din lapte de import?  Cine sunt cei mai mari importatori de lapte de la noi din țară. 

Anunț APIA!

Anunț APIA!

27 septembrie 2024 - 09:42

Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (ONU) se sărbătoreşte la 29 septembrie. Marcarea acestei zile trage un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele.

Cantitatea de lapte adusă din import a crescut cu peste 49%!

Cantitatea de lapte adusă din import a crescut cu peste 49%!

02 septembrie 2024 - 20:25

În prima jumătate a acestui an, fabricile de lactate din România au produs mai multă marfă decât anul trecut, dar materia primă de la fermierii locali, deși în cantități mai mari, nu a fost suficientă, arată datele statistice. Cantitatea de lapte brut adusă din import a crescut cu peste 49%, în timp ce importurile de lapte și smântână s-au majorat, în primele cinci luni, cu 27%. Cantități neobișnuit de mari au intrat în țară din Spania și Italia, iar deficitul a crescut cu peste 47%.

Ciprian Palmeș: Ce se întâmplă ACUM cu exportul de miei vii în țările arabe!

Ciprian Palmeș: Ce se întâmplă ACUM cu exportul de miei vii în țările arabe!

26 august 2024 - 09:31

Trebuie refăcute urgent relațiile comerciale cu țările arabe, spune Ciprian Palmeș, cunoscut exportator de ovine vii și susținător al oieritului, într-o postare Facebook. România a pierdut relația cu cele mai importante 4 țări care ne-au consacrat mielul românesc, a adăugat acesta.

Micii fermieri, în pierdere!

Micii fermieri, în pierdere!

18 august 2024 - 08:20

Lipsa ploilor din ultimele săptămâni a distrus sute de mii de hectare de culturi, ceea ce se traduce în pagube uriașe pentru agricultorii români. În aceste condiții, cu o producție în scădere, prețurile legumelor dar și a materiilor prime au început să crească chiar în mijlocul verii, atunci când ele ar fi trebuit să fie la cel mai mic nivel.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii