Fermierii francezi au recoltat cu aproape 10% mai mult porumb anul acesta decât în sezonul precedent, producţia naţională fiind practic la cel mai înalt nivel din 2014 şi până în prezent.
Potrivit Agreste - Serviciul de statistică de pe lângă Ministerul francez al Agriculturii şi Alimentaţiei, cantitatea totală de porumb boabe, inclusiv pentru sămânţă, recoltată în 2021 este estimată la 14,8 milioane de tone, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,4% faţă de 2020. Mai mult decât atât, media pentru ultimii cinci ani a fost depăşită cu aproape 13%.
În ceea ce priveşte cultura de floarea-soarelui, producţia din acest an a atins un nivel record în Franţa, respectiv 2 milioane de tone! Randamentul mediu la hectar a ajuns la 2,87 tone, în condiţiile în care în perioada 2016-2020 media a fost de numai 2,26 tone/hectar.
Franţa, care este cel mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, a obţinut anul acesta o producţie de grâu moale de 35,5 milioane tone, în creştere cu 6,3 milioane tone comparativ cu anul trecut şi cu 2,1 milioane tone în plus faţă de media ultimilor cinci ani. Pe de altă parte, producţiile de orz şi grâu dur, chiar dacă au fost mai bune decât în 2020 (+10,1% şi +20,3%), rămân sub media recoltelor înregistrate în perioada 2016-2020 (-1,0% şi -6,5%).
În schimb, suprafeţele şi recolta de rapiţă sunt în scădere bruscă faţă de media pe ultimii cinci ani (-27,6%, respectiv -24,6%), în timp ce randamentele sunt în creştere (+4,2%). De asemenea, producţia de sfeclă pentru zahăr din 2021 este estimată la 34 milioane de tone.