Consumul de lapte de vacă în Uniunea Europeană este într-o scădere evidentă, generată de schimbările în stilul de viaţă, dar şi de preocupările anumitor consumatori, se arată în cel mai recente raport al Comisiei Europene.
Diferitele campanii susţinute împotriva consumului de produse de origine animală, inclusiv produse lactate, au pus presiune pe consumatorii europeni, care au renunţat în bună măsură la aceste produse, invocând motive de sănătate, etice sau de mediu. Intoleranţa la lactoză a fost, de asemenea, considerată printre preocupările tot mai serioase, care afectează consumul.
Potrivit estimărilor oficiale, în ultimii zece ani, consumul de lapte de vacă pe cap de locuitor s-a redus cu aproape 5 litri. Acest declin a fost doar parţial compensat de foarte mari achiziţii de băuturi alternative, cum ar fi cele din soia (+ 0,8 kg / cap de locuitor în 10 ani). În deceniul următor, trendul descendent este de aşteptat să continue în acelaşi ritm, ajungând în 2026 la un consum anual de 53,8 kg de produse lactate per capita.
În schimb, se constată o tendinţă de stabilizare a consumului de iaurturi, în timp ce consumul de smântână ar trebui să continue să crească încet, cu toate că nu este suficient pentru a compensa scăderea consumului de lapte, consideră analiştii din domeniu.
Comerţul cu produse lactate proaspete
Până de curând, comercializarea de produse lactate proaspete în afara graniţelor UE a fost foarte limitată, dar în ultimul timp exporturile au crescut puternic (cu o rată de 55% în doi ani), în special către China, susţine raportul Comisiei Europene. Această evoluţie ar urma să stagneze pe viitor, deoarece exportul de lapte lichid (cu un conţinut de apă de 80%) nu este foarte rentabil din punct de vedere economic, chiar şi în cazul unor costuri de transport sunt reduse, din cauza utilizării containerelor goale pe drumul de întoarcere din China.
Laptele din Uniunea Europeană ar putea fi înlocuit parţial pe rafturile locale cu lapte provenind din Oceania, chiar dacă ar trebui să existe oportunităţi de piaţă pentru smântâna lichidă. La orizontul anului 2026, exportul de produse lactate proaspete este de aşteptat să ajungă la aproape 2 milioane de tone (lapte echivalent).
Pe de altă parte, în următorii zece ani, producţia UE se estimează că va creşte, în medie, cu 1,3 milioane de tone pe an. Aproximativ 75% din această creştere, respectiv 13 milioane tone între 2016 şi 2026, ar urma să fie susţinută de cinci state membre, şi anume Germania, Irlanda, Marea Britanie, Franţa şi Olanda. Pe parcursul acestei perioade, Irlanda se crede că va înregistra cea mai mare creştere procentuală (+40%), în timp ce Germania se aşteaptă să aibă cea mai mare creştere de volum (+ 3,4 milioane tone).