Implementarea programului de distribuire a fructelor proaspete în şcoli presupune cheltuieli în valoare de 63,27 milioane lei, în anul şcolar 2012/2013, iar numărul elevilor din clasele I-VIII şi din cele pregătitoare care vor intra în program depăşeşte 1,714 milioane, potrivit unui proiect de act normativ aflat în avizare internă la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Programul se adresează atât elevilor din învăţământul public cât şi din cel privat, limita valorii zilnice pentru un elev fiind de 0,4 lei.
Potrivit proiectului de act normativ, costurile pentru distribuţia merelor în anul 2012, în perioada 5 noiembrie - 21 decembrie, sunt de 24 de milioane de lei, iar pentru anul 2013 de 32,92 milioane de lei, în perioada 14 ianuarie - 20 martie 2013. De asemenea, costurile cu implementarea măsurilor adiacente se ridică la circa 5,69 milioane lei.
Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli urmăreşte, pe lângă stimularea producţiei interne de fructe, prin implementarea măsurilor adiacente, crearea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul elevilor din clasele I-VIII.
Potrivit programului, măsurile adiacente ce se vor implementa în anul şcolar 2012/2013 vizează organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare, organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit.
sursa: Agerpres