Adama
AGRICOVER

Carnea de porc din România merge din nou la export în UE

Publicat: 06 decembrie 2011 - 19:09
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Din 2012, România va putea exporta carne de porc pe piaţa UE

România va putea exporta carne de porc în ţările Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2012, decizia fiind aprobată marţi în unanimitate de statele membre, a declarat, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.

„În urma raportului prezentat de Autoritatea Veterinară am obţinut acordul statelor membre în Comitetul Veterinar Permanent de a relua exporturile de carne de porc în ţările comunitare, începând cu 1 ianuarie 2012. Sperăm ca până la sfârşitul anului decizia să fie publicată în Jurnalul oficial al Comisiei Europene”, a precizat Radu Roatiş.

Reluarea exporturilor de carne de porc aduce beneficii comercianţilor dar şi crescătorilor
Potrivit acestuia, reluarea exporturilor de carne de porc pe piaţa comunitară va aduce un beneficiu nu numai fermelor comerciale ci şi crescătorilor de porci din România.

„Ridicarea acestei bariere comerciale impuse României din cauza pestei porcine ar putea aduce, în primul an de export, între 600 de milioane şi un miliard de euro, potrivit aprecierilor făcute de reprezentanţii industriei autohtone a cărnii”, a subliniat şeful ANSVSA.

Pentru obţinerea acestui acord din partea Comisiei Europene (CE), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a prezentat un raport complet privind stadiul supravegherii animalelor în ceea ce priveşte pesta porcină clasică, inclusiv toate analizele făcute de medicii veterinari de la animalele din fermele care au solicitat exportul pe piaţa comunitară, din zonele apropiate acestora, dar şi din gospodăriile populaţiei.

Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.

ferma-de-porcine_b

Demersurile ANSVA pentru obţinerea reluării exporturilor
În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control.

În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităţilor de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piaţa comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică.

Ulterior, România a solicitat Comisiei Europene, la cererea producătorilor români, includerea în anexa II a Deciziei 2008/855. Această decizie ar permite şi comerţul cu carne şi produse din carne de porc produse în România, deschizând producătorilor români perspective favorabile pentru a-şi comercializa produsele pe piaţa europeană.

Potrivit datelor INS, la 1 mai 2011, România înregistra un efectiv de peste 4,596 milioane de porci, mai mic cu 2,2 procente faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când erau 4,7 milioane de capete. În fermele mari sunt crescuţi în jur de 1,4 milioane de capete.
Sursa: Agerpres

Vizualizat: 3865 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

DSVSA Călăraşi a demarat campania de supraveghere a pestei porcine clasice

DSVSA Călăraşi a demarat campania de supraveghere a pestei porcine clasice

În această lună DSVSA Călăraşi a demarat, prin medicii veterinari oficiali, campania de recoltare probe de sânge pe teritoriul judeţului Călăraşi pentru supravegherea Pestei Porcine Clasice.

Se reactivează organizaţia interprofesională „Carne de Porc”

Se reactivează organizaţia interprofesională „Carne de Porc”

Conducerea Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP) şi cea a Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) au convenit, în urma întâlnirii care a avut loc la Braşov pe 15 noiembrie a.c., să reactiveze Organizaţia interprofesională „Carne de Porc”. 

Tulcenii caută „adidaşii de porc”, produse ieftine, dar nu foarte sănătoase

Tulcenii caută „adidaşii de porc”, produse ieftine, dar nu foarte sănătoase

În judeţul Tulcea, consumatorii preferă produsele din carne ieftine, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna cele mai sănătoase. Spre exemplu, picioarele de porc, cunoscute înainte de 1989 drept „adidaşi de porc”, sunt cele mai căutate, potrivit directorului societăţii Carniprod SRL, Nicolae Ciuleac, care consideră că sărăcia este vinovată de consumul unor astfel de produse.

Din 15 noiembrie, Rusia nu mai importă porci vii din Germania

Din 15 noiembrie, Rusia nu mai importă porci vii din Germania

Începând din 15 noiembrie Rusia va interzice importurile de porci vii proveniţi din Germania, din cauza absenţei garanţiilor legate de utilizarea antibioticelor, a anunţat miercuri, 9 noiembrie 2011, şeful serviciilor veterinare ruse, Serghei Dankvert.

ANSVSA prezintă Comisiei Europene, pe 7-8 noiembrie, raportul pentru reluarea exportului de carne de porc

ANSVSA prezintă Comisiei Europene, pe 7-8 noiembrie, raportul pentru reluarea exportului de carne de porc

Pentru a putea obţine acordul de a exporta pe piaţa comunitară carne de porc produsă în fermele autohtone, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va prezenta Comisiei Europene, în zilele de 7 şi 8 noiembrie 2011, un raport intermediar referitor la stadiul supravegherii animalelor în ceea ce priveşte pesta porcină clasică.

Tabără poartă noi discuţii la Bruxelles despre reluarea exporturilor de carne de porc

Tabără poartă noi discuţii la Bruxelles despre reluarea exporturilor de carne de porc

Reluarea exporturilor de carne de porc pe piaţa comunitară şi folosirea biotehnologiilor în agricultură sunt subiecte care se vor afla pe agenda discuţiilor de la începutul săptămânii viitoare dintre ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dali.

Stanca Tudor: 2012 va fi un an bun pentru porc

Stanca Tudor: 2012 va fi un an bun pentru porc

Potrivit propunerilor făcute de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş, în proiectul de reformă al Politicii Agricole Comune (PAC) sectorul porci nu va beneficia de nici un fel de susţinere financiară.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii