Adama
AGRICOVER

Fuia: Preţul ouălor se va regla după 15 martie

Publicat: 29 februarie 2012 - 13:56
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Preţul ouălor se va regla după 15 martie, ceea ce se întâmplă în prezent fiind o situaţie temporară, a declarat Stelian Fuia, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„În acest sezon suntem dependenţi de importuri, iar dacă adăugăm şi faptul că multe drumuri naţionale au fost blocate, putem să ne explicăm situaţia actuală. După 15 martie ne aşteptăm să apară şi oferta din gospodăriile ţărăneşti”, a spus Stelian Fuia.

Ouăle şi-au dublat preţurile în două săptămâni
În ultima perioadă, preţul ouălor a crescut în timp record în supermarketuri, de la 0,5 - 0,6 lei pe bucată, la un leu şi chiar 1,2 lei pe bucată. Lipsa ouălor de pe piaţa internă este cauzată de noile norme europene care i-au obligat pe crescători să schimbe cuştile pentru găinile ouătoare.

cofrag_oua_b

Potrivit reprezentanţilor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), acest lucru a adus o creştere a preţurilor la ouăle din import, dar şi din producţia internă, pentru că aceasta asigură în perioada de iarnă doar aproximativ 75% din consumul lunar.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 2022 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Dragoş Frumosu: Industria alimentară românească produce sănătos şi trebuie încurajată

Dragoş Frumosu: Industria alimentară românească produce sănătos şi trebuie încurajată

Industria alimentară românească produce sănătos şi bine şi trebuie încurajată, pentru că reprezintă un procent important din Produsul Intern Brut (PIB), alături de agricultură, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), Dragoş Frumosu, la o conferinţă privind oportunităţile de finanţare a agriculturii româneşti.

SINDALIMENTA: Preţurile produselor alimentare vor creşte cu circa 5-7% din martie

SINDALIMENTA: Preţurile produselor alimentare vor creşte cu circa 5-7% din martie

Preţurile produselor alimentare vor creşte cu circa 5-7 procente începând cu luna martie, din cauza majorării preţurilor la combustibili, energie şi gaze naturale, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe „SINDALIMENTA”, în conferinţa Romanian Agribusiness Conference, Ediţia a II-a.

Radu Timiş (ARC): Reducerea TVA la produsele agroalimentare ar aduce de două ori mai mulţi bani la buget

Radu Timiş (ARC): Reducerea TVA la produsele agroalimentare ar aduce de două ori mai mulţi bani la buget

Reducerea TVA la produsele agroalimentare, până la un nivel de 10%, ar aduce de două ori mai mulţi bani la buget decât încasările actuale, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, în cadrul Romanian Agribusiness Conference, Ediţia a II-a.

Piaţa ouălor se va regla, dar preţurile rămân la fel de mari

Piaţa ouălor se va regla, dar preţurile rămân la fel de mari

În ultima perioadă preţul ouălor a crescut condiderabil, atingând o valoare record în supermarketuri, de la 0,5 - 0,6 lei pe bucată, la un leu şi chiar 1,2 lei pe bucată.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii