ANCHETĂ ROMÂNIA - UE! O ofertă de achiziție venită sub semnătura fraudată a unei societăți din Marea Britanie este modul prin care se încearcă fraudarea producătorilor români. Nu vă lăsaţi păcăliţi!
Redăm integral avertismentul transmis de către ACEBOP:
ALERTĂ! ÎNCERCARE DE FRAUDARE A PRODUCĂTORILOR ROMÂNI DE IMPOSTORI DIN MAREA BRITANIE!!! Anchetă ACEBOP- UECBV!
În urmă cu câteva zile, una dintre cele mai mari societăți din țară din domeniul avicol, membră ACEBOP, ne transmitea o alertă de fraudă!
O ofertă de achiziție venită sub semnătura fraudată a societății Costco Wholesale Ltd din Marea Britanie - din partea unui domn Anthony Taylor, care se prezenta ca director de producție, cu numere de telefon și fax false.
La cererea membrului nostru, am transmis alerta la Bruxelles, către UECBV - European Livestock & Meat Trading Union. Experții UECBV au declanșat o anchetă prin intermediul colegilor noștri din Marea Britanie.
Rezultatul anchetei ne-a fost furnizat în urmă cu câteva minute și se pare că este un caz clar de fraudă!
Prin amabilitatea colegilor din Marea Britanie am primit o pagină web care conține liste de încercări de fraudă anterioare, cu persoane care au utilizat numele Costco. Punem la dispoziția tuturor colegilor din industria cărnii această pagină alături de îndemnul la vigilență în relațiile comerciale:
http://www.costco.co.uk/view/content/preventing_fraud
Numărul de telefon folosit de “Anthony Taylor” postat pe pagina Costco este același cu numărul de telefon utilizat în relația cu România, dar sub un alt nume – Dl. Gayner Nash.
Mulțumim vigilenței membrului ACEBOP și colegilor noștri din UECBV pentru sprijin.
26.04.2017.
Dr.med.vet. Mary – Eugenia PANĂ
Preşedinte ACEBOP