OUĂ CONTAMINATE! Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au sechestrat miercuri, în acţiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - SRAAF.
Potrivit unui comunicat ANSVSA, lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare.
Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil, precizează reprezentanţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre următoarea recomandare: "Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate".
Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din România există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil, se mai menţionează în comunicat.
Menţionăm că, în acest sens, ANSVSA desfăşoară, deja, activităţi de control, în mod randomizat, în fermele avicole din ţară. ANSVSA monitorizează atent această situaţie şi va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil, subliniază reprezentanţii instituţiei.
Sursa: Agerpres