NOU! PRODUSE MONTANE CU ETICHETĂ! Fermierii români din zona montană, crescătorii de animale, trebuie să-și obțină dreptul de a folosi denumirea de produs montan. Un proiect de ordin al ministrului agriculturii stabilește un logo național pentru produsul montan. Nu toate produsele provenite din fermele de la munte vor putea folosi pe etichetă acest logo.
Potrivit proiectului de ordin, produsele care sunt înregistrate cu mențiunea de calitate facultativă “produs montan” se marchează cu un logo național (siglă, marcă, simbol).
Logoul național este proprietatea exclusivă a Agenției Zonei Montane, aceasta având drepturile stabilite de lege. Agenția Zonei Montane asigură gestiunea logoului național. Drepturile cu privire la logoul național pot fi transmise în condițiile legii.
Folosirea logoului național fără respectarea condițiilor prevăzute în prezentul ordin se pedepsește conform prevederilor legale în vigoare.
Logoul „produs montan” este utilizat exclusiv pe etichetele produselor care îndeplinesc cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014.
Prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin prezentul ordin, se aplică și pentru produsele care au obținut dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultative ”produs montan” până la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Pentru textul logo se va folosi fontul Trajan Pro (bold) cu diacritice. Dimensiunea minimă a logoului va fi de 15 mm în diametru, se arată în proiectul de ordin.
Proiectul de act normativ se află în consultare publică pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii.