SCHIMBARE RADICALĂ. Ministrul agriculturii Adrian Oros a declarat că sprijinul cuplat trebuie obligatoriu legat de producție. Sprijinul cuplat este subvenția europeană cu cel mai mare cuantum din zootehnie și cu o valoare importantă pe hectar, în sectorul vegetal fiind acordată pentru anumite culturi agricole. Sprijinul cuplat din vegetal este legat și acum de obținerea unor producții, în schimb, în zootehnie, plata sprijinului cuplat nu a fost condiționată de producție.
Ministrul Adrian Oros a participat luni, 13 iulie 2020, la a doua consultare online cu entitățile publice și private implicate în elaborarea Planului Național Strategic (PNS), din cadrul Grupului de Lucru – Sprijin Cuplat, având ca temă versiunea a 2- a analizei SWOT – Obiectiv Specific 2 “Consolidarea orientării către piață și creșterea competitivității”, anunță un comunicat al Ministerului Agriculturii transmis pentru AGROINFO.
La evenimentul organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AMPNDR), au participat Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul MADR, Daniela Rebega, director general adjunct AMPNDR, reprezentanți ai unor organizații importante din zona dezvoltării rurale și agriculturii, ai mediului asociativ, precum și directori și experți din cadrul MADR.
Ministrul Adrian Oros a menționat că instituția pe care o conduce va lua în considerare toate observațiile și propunerile membrilor grupului de lucru în vederea identificării tuturor nevoilor din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, iar referitor la tema evenimentului a declarat că sprijinul cuplat trebuie obligatoriu legat de producție.
Secretarul de stat Emil Dumitru a afirmat că vor fi incluse în analiza SWOT acele observații ale partenerilor bazate pe date statistice, declarând că au fost incluși mai mulți indicatori adiționali pentru o analiză de ansamblu. A subliniat că sprijinul cuplat se acordă pentru producție, subliniind că se va face raportarea la producțiile pe care fermierii le au.
Daniela Rebega a prezentat principalele modificări și actualizări operate în cadrul analizei SWOT în ceea ce privește sprijinul cuplat. Sprijinul cuplat a pornit în anul 2015 în vederea obținerii unei producții agricole ridicate atât în sectorul vegetal cât și zootehnic. Ultimele date disponibile în analiza SWOT sunt din anul 2018. Directorul general adjunct a precizat că pentru fiecare schemă a sprijinului cuplat a fost făcută o analiză și că acesta se acordă sectoarelor în dificultate, iar Statele Membre sunt responsabile să identifice acele dificultăți.
Participanții și-au exprimat punctele de vedere cu privire la sprijinul cuplat și au fost discuții bazate pe experiența actualului exercițiu financiar și pe lecțiile învățate pe fiecare sector pentru ca în viitor PNS să reflecte nevoile mediului rural din România.
Analiza SWOT a PNS este postată pe site-ul www.madr.ro, la link-ul: https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2020/analiza_swot_pns-versiunea_ii.pdf.
Vă reamintim cuantumurile pentru anul 2019 pentru sprijinul cuplat din vegetal și zootehnie:
SPRIJIN CUPLAT VEGETAL
Soia 212,88 euro/ha = 1.011,0948 lei/ha
Lucernă 94,67 euro/ha = 449,6446 lei/ha
Leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe 118,05 euro/ha = 560,6902 lei/ha
Cânepă pentru ulei şi/sau fibră 210,01 euro/ha = 997,4634 lei/ha
Orez 623,32 euro/ha = 2.960,5206 lei/ha
Sămânță de cartof 1.386,05 euro/ha = 6.583,1830 lei/ha
Hamei 528,94 euro/ha = 2.512,2534 lei/ha
Sfeclă de zahăr 829,34 euro/ha = 3.939,0332 lei/ha
Tomate cultivate în câmp procesare 1.717,99 euro/ha = 8.159,7653 lei/ha
Castraveți cultivați în câmp procesare 539,88 euro/ha = 2.564,2140 lei/ha
Legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă 4.649,12 euro/ha = 22.081,4603 lei/ha
Fructe pentru procesare, prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre 268,98 euro/ha = 1.277,5474 lei/ha
Cartofi timpurii pentru industrializare 1000 euro/ha = 4.749,6 lei/ha
SPRIJIN CUPLAT ZOOTEHNIC!
Sprijin cuplat ovine/caprine 17,7173 euro/cap de animal = 84,1500 lei/cap de animal
Sprijin cuplat bivolițe de lapte 164,5207 euro/cap de animal = 781,4075 lei/cap de animal
Sprijin cuplat vaci de lapte 379,7155 euro/cap = 1.803,4967 lei/cap de animal
Sprijin cuplat taurine din rase de carne și metișii acestora 237,4446 euro/cap = 1.127,7668 lei/cap de animal