CAMPANIE AGRICOLĂ ÎN TOI! În această perioadă este în plină desfăşurare în toate zonele ţării recoltarea, transportul şi depozitarea cerealelor (în special orz, rapiţă, grâu, mazăre), motiv pentru care, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale efectuează acţiuni de supraveghere şi sprijin permanent pentru optimizarea acestor activităţi în punctele unde se efectuează operaţiuni de recepţie şi depozitare a cerealelor.
În acest sens, în data de 13.07.2017 a fost organizată la Instituţia Prefectului Constanţa o întâlnire operativă de lucru, la care au participat fermieri, reprezentanţi ai IPJ Constanţa, CNADR, ai Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa, precum şi ai Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa).
Întâlnirea a avut ca scop principal stabilirea unor măsuri de fluidizare a traficului pentru mijloacele de transport cereale înspre depozitele de cereale existente în Porturile Constanţa şi Agigea, unde există în prezent facilitati de depozitare care cuprind spaţii cu o capacitate totala de 1.200.000 tone de cereale.
În acest sens, au fost identificate măsuri care să reducă timpul de aşteptare până la intrarea în port prin alocarea unor căi de acces exclusiv pentru transporturile de cereale, recepţia şi descărcarea operativă a acestor transporturi non-stop, 24 h din 24.
În această situaţie, pot fi evitate cozile care s-au format în ultima perioadă la intrarea în porturi, de aproximativ 1-2 Km, în special către sfârşitul zilei pentru cele aproximativ 1.000 de mijloace de transport de mare tonaj ce transportă zilnic cereale în raza portuară.
Traficul de cereale prin Porturile Constanţa şi Agigea reprezintă un procent important pe piaţa cerealelor din România, materiile prime agricole având o pondere foarte mare din totalul mărfurilor tranzacţionate. Rezultatele recepţiilor calitative ce se efectuează pentru fiecare transport de cereale arată că, în acest an, nivelul indicilor de calitate a tuturor produselor agricole ce se descarcă în capacităţile de depozitare existente în raza celor două porturi este semnificativ superior nivelului minim de calitate (masa hectolitrică, umiditate, corpuri străine).
Fermierii au mai solicitat ca în această perioadă să li se permită să-şi deplaseze utilajele de recoltat în interiorul judeţului, de la o zonă agricolă la alta şi pe parcursul zilei, nu numai pe timpul nopţii, fapt ce ar putea reduce durata acestei campanii de recoltare.
sursa: comunicat MADR