COMUNICAT! Cea mai importantă știre a zilei de 12 octombrie 2017 este decizia Comisiei Europene de a elabora orientări menite să ajute statele membre să protejeze terenurile agricole de amenințări, cum ar fi speculațiile excesive de prețuri și concentrarea proprietății, anunță Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), într-un comunicat transmis AGROINFO.
Statele membre UE au dreptul să limiteze vânzările de terenuri agricole, în scopul conservării comunităților agricole și pentru promovarea agriculturii durabile, în mod evident cu respectarea normelor privind libera circulație a capitalurilor.
Dat fiind faptul că, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, au apărut decizii care fac distincție între limitări și discriminări cu privire la dreptul de a cumpăra și vinde terenuri agricole, Comisia Europeană și-a actualizat viziunea asupra acestui subiect, dovadă stând elaborarea orientărilor al căror conținut urmează să fie adus la cunoștința publicului larg.
Aceasta decizie a Comisiei Europene vine ca o recunoaștere a eforturilor LAPAR și a liderului organizației, fermierul Laurențiu Baciu, privind vânzarea terenurilor. Sunt binecunoscute intervențiile LAPAR cu privire la acest subiect fierbinte, inițiativele legislative inițiate de mai bine de 4 ani care, până la această dată, au fost ,,blocate'' pe motivul restrictiilor impuse de legislația europeană.
Decizia Comisiei Europene este extrem de valoroasă pentru fermierii români, dând posibilitatea LAPAR să-și concretizeze eforturile depuse de atâția ani în ceea ce privește vânzarea terenurilor agricole în România.
Comunicat LAPAR