PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL! Pe 1 septembrie 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului agriculturii care stabilește dimensiunea pentru exploatațiile de creștere a suinelor și tipurile acestor exploatații.
Potrivit acestui ordin, se stabilesc dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:
a) fermă de suine de subzistență - exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;
b) fermă de suine de semisubzistență - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-20 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;
c) fermă de suine mică - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 21-30 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;
d) fermă de suine medie - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 31-640 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;
e) fermă de suine mare - exploatație agricolă cu un efectiv de peste 641 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg.
Se stabilesc tipurile exploatațiilor de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:
a) exploatație nonprofesională de suine - ferma de suine de subzistență/semisubzistență înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor - S.N.I.I.A. și deținută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerț și Industrie a României și persoane fizice autorizate (PFA);
b) exploatație comercială de suine - ferma de suine mică/medie/mare deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de oficiul registrului comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, care îndeplinește prevederile normelor de biosecuritate și este autorizată sanitar- veterinar;
c) exploatație comercială de suine de tip A - ferma de suine mică/medie/mare deținută de persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de oficiul registrului comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și care este înregistrată sanitar-veterinar.
Sursa: Monitorul Oficial