Adama
AGRICOVER

FRAUDĂ CU OI! CIOBAN ȘI MEDIC VETERINAR, CONDAMNAȚI!

Publicat: 06 mai 2020 - 14:14
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

SENTINȚĂ DEFINITIVĂ. Curtea de Apel Alba i-a condamnat pe un crescător de ovine și pe un medic veterinar pentru o fraudă de câteva zeci de mii de euro din fonduri europene. Potrivit informațiilor Direcției Naționale Anticorupție, ca să obțină banii, cei doi au falsificat un formular de mișcare pe care au trecut o turmă de 148 de ovine, care nu ar fi existat în realitate. Sentința este definitivă.

Potrivit deciziei penale nr. 199 din 31.03.2020, Curtea de Apel Alba a hotărât condamnarea fermierului Gheorghe Ioan Giurgiu, județul Alba, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Prin aceeași sentință, instanța l-a condamnat și pe medicul veterinar Dorin Dumitru la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals material în înscrisuri oficiale.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Giurgiu Gheorghe Ioan și Dumitru Dorin vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Gâlda de Jos și Primăriei Cricău.

Obligă, în solidar inculpații Giurgiu Gheorghe Ioan și Dumitru Dorin la plata către partea civilă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a sumei de 103.759 lei, cu titlul de despăgubiri civile, precum și la plata dobânzilor și penalităților, calculate la data efectuării plății.
Dispune desființarea înscrisului intitulat „Formular de mișcare”.
Obligă pe inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpatul Dumitru Dorin la plata sumei de câte 5.400 lei cu același titlu, precizează decizia penală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii  DNA au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 13 ianuarie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112-Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, odată cu proiectul de finanțare și un „formular de mișcare” și anexele la acesta, puse la dispoziție de către medicul veterinar Dumitru Dorin, prin care se atesta, în mod nereal, că exploatația fermierului este compusă dintr-un număr de 148 de oi înregistrate sanitar veterinar, toate cu vârste de până la un an.
În demersul său infracțional, fermierul a fost susținut și încurajat de Farcaș Florian, director adjunct al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Alba, deși acesta știa că documentația folosită de inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan pentru fundamentarea proiectului cuprindea aspecte nereale.

Astfel, crescătorul de ovine, pe baza formularului de mișcare în care scria în fals că are 148 de ovine, a încasat de la AFIR prima tranșă de plată pentru instalarea tânărului fermier, în valoare de 103.759 de lei (circa 22.000 de euro).

Instanța Curții de Apel Alba l-a achitat pe directorul adjunct al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Alba, Florian Farcaș, pentru infracțiunile reținute în sarcina lui, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

 

Vizualizat: 7518 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenție APIA de 100 euro/vacă la plată din 2 decembrie!

Subvenție APIA de 100 euro/vacă la plată din 2 decembrie!

26 noiembrie 2024 - 06:21

Pe lista plăților în avans nu au fost incluse toate schemele de plată de care beneficiază fermierii și crescătorii de animale în acest an. Astfel, la plățile finale, demarate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din data de 2 decembrie 2024. Una dintre subvențiile așteptate de crescătorii de vaci este PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii