Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Termen 29 octombrie 2024 pentru plata ajutorului acordat fermierilor care au avut de suferit de pe urma secetei cumplite.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, la deschiderea târgului din curtea Ministerului Agriculturii, că fermierii și crescătorii de animale care vor să facă procesare vor beneficia de sume suplimentare.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a realizat în perioada 16 octombrie 2023 – 15 octombrie 2024 plăți către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale în valoare totală de 505,7 de milioane de euro, depășind ținta de absorbție stabilită pentru anul financiar european 2024. Plățile autorizate de AFIR reprezintă contribuția Uniunii Europene și provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul MADR, contractele încheiate cu fermierii de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru banii europeni disponibili în acest an.
În perioada următoare vor începe plăţile pentru despăgubirile acordate fermierilor pentru culturile afectate de secetă în acest an. Cuantumul este de 1.000 de lei pe hectarul calamitat de secetă, a anunțat marți ministrul agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul MADR.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că plata în avans a subvențiilor APIA pe hectar și pe cap animal este demarată din această noapte, de la ora 24:00. Primii bani sunt virați către conturile fermierilor în această noapte. Ministrul Barbu a anunțat că este alocată suma de 1,2 miliarde de euro pentru plățile APIA în avans.
Trei sute de fermieri, crescători de animale, mobilizați de organizațiile crescătorilor de animale din sudul Spaniei, au cerut, la finalul săptămânii trecute, ajutoare directe urgente din cauza crizei grave cu care se confruntă agricultura din cauza secetei.
Prețul la kilogramul de miel în viu a scăzut din pricina restricțiilor impuse de pesta micilor rumegătoare. Intermediarii la export iau marfa, dar le dau oierilor banii cu o întârziere și de 90 de zile. Oierii solicită Ministerului Agriculturii un ajutor de 1.000 de lei/UVM pentru crescătorii care ar fi trebuit să trimită mieii la export, dar din pricina restricțiilor au rămas cu ei pe cap, spune Constanța Ștefan, președinta Asociației Agricole Țara Loviștei.
Ordonanța care suspendă datoriile fermierilor datornici a fost publicată în Monitorul Oficial, scrie G4Food. Conform acesteia, băncile amână datoriile și nu execută silit, furnizorii de semințe și fertilizanți nu execută silit. În plus, va exista un bonus pentru fermierii care își achită datoriile până la sfârșitul anului: nu plătesc penalități.