Judeţul Iaşi se confruntă cu cea mai dificilă situaţie din ultimii 20 de ani, în ceea ce priveşte sistemul de irigaţii. Asta pentru că doar pentru 1% din totalul suprafeţei agricole este posibilă irigarea.
Faţă de acum 20 de ani, când amenajările pentru irigaţii acopereau o suprafaţă de aproximativ 48.000 de hectare, acum culturile Iaşului sunt „înghiţite de ţărână”, scrie evenimentul.ro.
Judeţul Iaşi se mândreşte cu un număr sporit de ferme şi o capacitate agricolă de invidiat. Cu toate acestea doar doi fermieri ieşeni au avut posibilităţile financiare pentru a investi în irigaţii, însă doar pentru aproximativ 2.500 de hectare cumulat.
„Instalaţiile le-am cumpărat în leasing, însă acum am spre aprobare un proiect care include şi instalaţii noi. Este o investiţie scumpă, în jur de 1.500 de euro pe hectar, dar care se poate amortiza în aproximativ cinci ani. Este adevărat că suntem supăraţi pe cei de la minister pentru că au scos toate subvenţiile pentru energie electrică, unde este costul cel mai mare, apă, sau ajutorul de 140 de lei pentru hectar pentru reparaţia sistemelor”, ne-a declarat Vasile Lungu, preşedintele societăţii agricole Astra Trifeşti, unul dintre fermierii care îşi acoperă jumătate din suprafaţa exploatată de 3.000 de hectare cu „stropitori”.
Fondurile europene, blocate de cofinanţări
Sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană vine prin intermediul unor măsuri pentru îmbunătăţirea infrastructurii agricole pentru amenajarea unor sisteme de irigaţii, însă proiectele sunt departe pentru că agricultorii nu pot obţine un credit care să le permită asigurarea cofinanţării, iar costurile ulterioare ar putea însemna falimentarea lor.
„În cazul nostru s-a reamenajat vechiul sistem. Pentru doi pivoţi din şapte am obţinut fonduri europene, însă restul a fost pe cont propriu. Noi avem venituri zilnice pentru a acoperi cheltuielile, însă pentru micii fermieri este complicat. De aceea nici nu sunt interesaţi, costurile fiind foarte mari”, a precizat Constantin Pietraru, reprezentantul Panifcom Iaşi.
Incantaţii care ar putea aduce ploaia
Este greu de crezut că agricultura se face încă după cum plouă, însă situaţia este greu de schimbat în condiţiile actuale. Chiar dacă ar exista interes din partea guvernanţilor, acesta ar trebui corelat cu surse financiare substanţiale pentru a pune pe picioare un sistem de irigaţii eficient şi indispensabil pentru fermieri. „Cei care aveau în patrimoniu vechile sisteme de irigaţii nu le-au păzit, aşa că s-a furat în neştire. Acum greu se mai poate face ceva”, a spus Vasile Lungu, potrivit evenimentul.ro.
În timp ce sistemele de irigaţii zac în paragină, autorităţile bat apa-n piuă. Chiar dacă au fost conservate sisteme de irigaţii care ar putea acoperi o suprafaţă de 15.000 de hectare, acestea nu funcţionează pentru că numai revizia lor ar costa miliarde de lei. Până atunci, irigaţiile sunt un privilegiu pentru fermieri, celor fără bani rămânându-le doar incantaţiile care ar putea aduce ploaia.