Adama
AGRICOVER

Vaslui: Primarul şi secretarul unei comune, acuzaţi că au încasat ilegal subvenţii de la APIA

Publicat: 24 martie 2011 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Primarul comunei Codăeşti, secretarul şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comună au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, fiind acuzaţi că şi-au însuşit în mod ilegal peste 300.000 de lei, subvenţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

Procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a unui referent din APIA, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de DNA.

Cei patru vor fi judecaţi de magistraţii Judecătoriei Vaslui, primul termen al procesului fiind programat pentru 30 martie.

Procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Codăeşti, Mitu Rusu, a secretarului comunei, Valeriu Raba, şi a preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Animare Codăeşti, Fănică Adam, sub acuzaţia de fals intelectual şi obţinerea ilegală de fonduri europene.

Procurorii îl acuză pe primar şi pe cei doi complici că şi-au însuşit în mod ilegal anumite sume de bani de la APIA Vaslui, cu titlu de subvenţii, ulterior schimbând destinaţia banilor.

Potrivit DNA, prin întocmirea şi utilizarea de documente false, învinuiţii Adam Fănică, Mitu Rusu şi Valeriu Raba au obţinut, fără drept, suma de 304.841 de lei, reprezentând sume achitate cu titlu de sprijin financiar pe suprafaţă păşune către Asociaţia Crescătorilor de Animale Codăeşti, aferente cererilor depuse pe anii 2007, 2008 şi 2009, activitate posibilă şi prin încălcarea, din culpă, a îndatoririlor de serviciu de către funcţionara APIA Vaslui, Mitrofan Carmen Liliana.

Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra caselor şi autoturismelor a trei dintre cei patru acuzaţi, în vederea recuperării prejudiciului creat.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 3021 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii