Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) din Ministerul Agriculturii a decis, luna aceasta, să amâne pentru începutul anului 2012 cea de-a doua sesiune pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 141 Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, programată, iniţial, pentru 3-31 octombrie 2011.
Conform calendarului de lansare a sesiunilor de proiecte, aprobat în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR, pentru acest an au fost programate a se desfăşura două sesiuni pentru depunerea proiectelor pentru Măsura141, în lunile iunie şi octombrie 2011.
Prima sesiune, cu o alocare de 105 mil. euro, s-a desfăşurat în perioada 1-30 iunie 2011, însă APDRP nu a publicat până în prezent situaţia cererilor de finanţare depuse.
Beneficiarii Măsurii 141 pot cere maxim 50 mii euro pentru investiţii prin Măsura 121
Din acest an, beneficiarii Măsuri 141 vor avea posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru investiţii prin Măsura 121 Modernizarea exploataţiilor agricole, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect de investiţii depus în cadrul Măsurii 121 de către beneficiarii Măsurii 141 va fi de maxim 50.000 euro.
16.100 proiecte selectate în sesiunea octombrie-noiembrie 2010
În sesiunea octombrie-noiembrie 2010, cu o alocare totală de 150 mil. euro, au fost depuse, potrivit datelor APDRP, 16.403 proiecte, cu o valoare publică totală de cca. 123 mil. euro. Din acestea, au fost selectate pentru finanţare 16.104 proiecte, în valoare de 120,78 mil. euro, în timp ce 286 proiecte au fost declarate neeligibile, iar 13 proiecte au fost retrase.
Peste 18 mii proiecte contractate
Potrivit datelor APDRP, de la începutul PNDR şi până în 24 iunie a.c., au fost contractate şi finanţate pe Măsura 141 un număr de 18.061 de proiecte, în valoare de 135,5 mil. euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 141 este de 1.500 euro/an/fermă de semi-subzistenţă.