Guvernul a aprobat, în 19 august, bugetul programelor prin care elevii vor primi gratuit lactate, produse de panificaţie şi fructe în anul şcolar 2021-2022.
În şedinţa de Guvern din data de 19 august 2021 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2021-2022, precum şi pentru modificarea şi completarea HG 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului.
Actul normativ stabileşte bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2021-2022. Bugetul cuprinde şi ajutorul financiar alocat din FEGA conform Deciziei Comisiei de stabilire a repartizării definitive a ajutoarelor din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli pentru perioada 1 august 2021-31 iulie 2022.
Valoarea totală a programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2021-2022 este de 501.553.278 lei (101.734.944,8 euro), din care:
- ajutor financiar din partea Uniunii Europene - 85.123.559 lei (17.266.442 euro) repartizat astfel:
• 6.866.848 euro pentru fructe şi legume;
• 10.399.594 euro pentru lapte şi produse lactate;
- ajutor financiar naţional - 416.429.719 lei (84.468.502,8 euro).
Bugetul aferent anului şcolar 2021-2022 de 501.553.278 lei se utilizează după cum urmează:
• 76.304.796 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.077.020 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
• 181.223.891 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat.
• 167.870.551 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.077.020 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
Exemple de măsuri educative:
• organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, staţiuni de cercetare, expoziţii, târguri;
• organizarea de concursuri tematice, degustarea, organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
• organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte şi produse lactate, utilizare de materiale didactice/educative);
Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor programului - 1.903.851 preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat autorizat/acreditat, a limitei valorii zilnice/preşcolar/elev care s-a menţinut la nivelul anului şcolar precedent şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3243/2021 privind structura anului şcolar 2021-2022.