Fermierii îşi cumpără utilaje în ritm neobişnuit, târgul de agricultură face furori iar arabii vor cu orice preţ să ne cultive terenurile. Vă întrebaţi ce au în comun toate lucrurile de mai sus? Nimic, în afară de faptul că agricultura autohtonă este „pe plus” ca şi când criza economică nici n-ar fi trecut prin România.
Trei semnale, cu dată recentă, indică o creştere accentuată a interesului pentru potenţialul agricol autohton. Primul, din domeniul industriei dealerilor de utilaje şi maşini agricole arată clar că afacerile firmelor care vând tehnologie sunt în plină ascensiune. Cu ocazia unui articol - analiză pe tema pieţei utilajelor agricole din România, realizat pentru „Utilaje Agricole”, revistă a Ferma Media Grup, 90 la sută dintre managerii şi oamenii de marketing cu care am stat de vorbă au raportat creşteri neobişnuit de mari ale cifrei de afaceri pentru anul în curs comparativ cu perioada similară din 2010. Unii se mândreau chiar cu dublări ori triplări ale vânzarilor, ceea ce, să recunoaştem, reprezintă o surpriză pentru o ţară aflată încă în criză economică.
Recent încheiatul târg de agricultură din Cluj a fost, potrivit expozanţilor, mass media şi organizatorilor un succes deosebit. Cu spaţiu expoziţional umplut până la ultimul metru pătrat, cu cei 20.000 de vizitatori, prin varietatea produselor, oficialităţi, asociaţii, mediatizare de excepţie şi toate celelalte, evenimentul a bătut, afirmă cunoscătorii, toate recordurile precedente din această zonă a ţării. Ce semnifică acest lucru, dincolo de cifre şi impresii de moment? Indubitabil, faptul că agricultura se bucură de un real interes, pe un trend crescător. O ofertă bogată, cum a fost cea de la Agraria, unde cu toţii s-au înghesuit să fie prezenţi, arată că agricultura este încă la mare căutare.
În sfârşit, mai există un semnal, petrecut tot recent, care demonstrează, dacă mai era nevoie, interesul pentru potenţialul agricol autohton. Este vorba despre intenţia unor grupuri de investitori arabi de a dezvolta afaceri agricole în România. Ei bine, pe agenda arabilor, alături de energie şi transporturi, la loc central, figurează agricultura. Oare, de ce?
Toate semnalele de mai sus indică, după cum am spus şi la începutul articolului, o creştere serioasă a interesesului faţă de potenţialul agricol autohton, în mod vădit insuficient exploatat. Dacă firmele de utilaje agricole au vândut tractoare când încă nu se ştia clar cum stăm cu recesiunea, vă daţi seama ce se poate întâmpla lunile viitoare după primele recolte din 2011. Un târg de succes nu poate avea loc decât într-un domeniu de succes. Nici arabii n-au venit cu ochii închişi în ţara noastră. Orice investitor de calibru caută domenii profitabile, cu potenţial de creştere, unde astăzi bagi un dolar iar mâine scoţi cel puţin doi.
Mai are cineva dubii despre domeniul în care merită să investeşti astăzi banii?