Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat cu 12 bănci convenţii pentru finanţarea capitalului de lucru necesar desfăşurării activităţilor curente de către crescătorii de păsări beneficiari ai fondurilor europene, se arată într-un comunicat al Agenţiei.
Potrivit documentului, prin încheierea acestor convenţii, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverinţă, prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - Pachetul b - păsări, valoarea ajutorului din cererea de ajutor, precum şi valoarea decontului justificativ, depus de solicitant la APIA în perioada 16 ianuarie - 15 februarie 2013.
Valoarea creditului acordat de către instituţiile financiar bancare va fi de până la 90% din valoarea decontului justificativ prezentată în adeverinţa emisă de APIA şi cu încadrarea în limita sumei cuvenite din plăţile privind bunăstarea animalelor.
„Pentru creditele acordate de bancă până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, plăţile vor fi efectuate la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ziua anterioară datei solicitării creditului, iar pentru creditele acordate de bancă începând cu data de 1 ianuarie 2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 31 decembrie 2013”, precizează APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
APIA recomandă potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă, pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.