Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din domeniul agricol și non agricol şi care își desfășoară activitatea în zone rurale îşi pot acoperi partea de co-finanțare necesară implementării proiectelor PNDR 2014-2020 prin credite garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Instituţia acordă garanţii pentru credite contractate pentru proiecte depuse pe şase dintre măsurile din PNDR 2020 deschise de AFIR în iulie 2015 şi prin care se mai pot solicita fonduri europene nerambursabile până în 30 octombrie 2015.
Garanțiile standard oferite de FNGCIMM, care se adresează exclusiv IMM-urilor, pot ajunge până la 80% din valoarea finanțării, pe o perioadă corelată cu durata creditului. Garanţia se acordă în moneda creditului, ajunge la maxim 2,5 milioane euro/beneficiar şi se obţine la solicitarea băncii, în baza aceleaşi documentaţii de credit, printr-o procedură simplă şi rapidă. În acest scop, Fondul are încheiate convenții de colaborare cu 29 de instituții financiar bancare, informează FNGCIMM.
Garanțiile emise de FNGCIMM pot susține proiecte ce primesc finanțare prin Submăsura 4.1a –„Investiţii în exploataţiile pomicole” şi Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole".
De asemenea, se acordă garanții și beneficiarilor Submăsurii 4.3 –„Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta Irigații”. Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii acestei submăsuri este de 100%, însă beneficiarii pot accesa garanții pentru creditele necesare pentru susţinerea implementării proiectelor care beneficiază de finanţare nerambursabilă europeană acordată prin AFIR. Din sursele puse la dispoziţie de MADR în baza Legii nr.218/2005, FNGCIMM poate acorda garanţii pentru creditele contractate de consiliile locale şi asociaţii ale consiliilor locale, pentru proiecte de infrastructură rurală: tehnico-edilitară şi drumuri forestiere.
În cadrul Submăsurii 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale”, FNGCIMM poate asigura garantarea creditelor pentru susținerea investițiilor pe care beneficiarii microîntreprinderi și întreprinderi mici le pot dezvolta pentru desfășurarea unor activități non-agricole în zonele rurale. Investițiile eligibile din cadrul acestei submăsuri vor beneficia de finanțare nerambursabilă în procent de 100%, însă beneficiarii pot accesa garanții pentru creditul punte, în cazul în care nu dispun de resurse proprii pentru avansarea cheltuielilor necesare pentru demararea proiectului.
Pentru beneficiarii Submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, FNGCIMM acordă garanții pentru creditele care susțin modernizarea fermelor mici, în vederea asigurării îmbunătățirii activităţii economice şi de mediu a acesteia. Beneficiarii sunt fermierii care dețin în proprietate sau în folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică pentru o perioadă de minimum 10 ani.
Pentru beneficiarii Submăsurii 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, FNGCIMM garantează micro-întreprinderile și întreprinderile mici deja existente, din spațiul rural, precum și micro-întreprinderile și întreprinderile mici nou-înființate.
FNGCIMM poate garanta aceste credite atât din surse proprii, cât și din sursele puse la dispoziţie de către MADR, în baza OUG nr.43/2013. FNGCIMM poate garanta până la maxim 80% din valoarea microcreditelor acordate pentru finanţarea investiţiilor în domeniul agricol şi a producţiei agricole.
Beneficiarii AFIR ce primesc acordul de finanțare pot apela imediat la garanția FNGCIMM, mai precizează reprezentanţii Fondului.