Proiectele pentru modernizarea fermelor trebuie să adune minim 30 de puncte, iar cele pentru instalarea tinerilor fermieri – minim 25 de puncte, ca să intre în cursa pentru finanţare din fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2014-2020 în sesiunea din acest an, deschisă în perioada 25 martie-30 octombrie 2015.
Pentru a fi admise în procesul de selecţie, cererile de finanţare a proiectelor trebuie să îndeplinească punctajul aferent pragului de calitate lunar stabilit de AFIR, care porneşte de la 85 de puncte în aprilie şi descreşte lunar, până la 30 de puncte în octombrie 2015. Cererile de finanţare care nu îndeplinesc această condiţie vor rămâne într‐o Listă a proiectelor amânate.
Selecţia proiectelor pentru măsurile de modernizare a fermelor şi de instalare a tinerilor fermieri va fi lunară sau trimestrială. Proiectele cu punctajul cel mai mare vor intra în procesul de evaluare/selecție la începutul anului, respectându-se totodată pragul minim de selecţie pe parcursul anului.
Punctaje minime
Pragul minim de selecție a proiectelor este de 30 de puncte pentru Submăsura 4.1 - Modernizarea fermelor și de 25 de puncte pentru Submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri.
Pragurile de calitate lunare sunt:
85 puncte (în perioada 25.03 – 30.04.2015);
75 puncte (în perioada 01.05 – 29.05.2015);
65 puncte (în perioada 01.06 – 30.06.2015);
55 puncte (în perioada 01.07 – 31.07.2015);
45 puncte (în perioada 03.08 – 31.08.2015);
35 puncte (în perioada 01.09 – 30.09.2015);
30 puncte pentru sM4.1 și de 25 de puncte pentru sM6.1 (în perioada 01.10 - 30.10.2015).
La depunerea proiectului, solicitanţii îşi vor completa în cererea de finanţare punctajul estimativ obţinut prin autoevaluarea (prescoring) proiectului.Toate proiectele depuse într‐o lună calendaristică, ce au punctajul declarat de solicitant mai mare sau egal decât pragul de calitate corespunzator lunii respective, vor fi evaluate de către AFIR. Celelalte proiecte vor fi evaluate în lunile următoare, când punctajul estimativ va îndeplini pragul de calitate şi vor intra în competiţie cu proiectele depuse în lunile respective.
Mai exact, un proiect de modernizare a fermei care are sub 35 de puncte va intra în procesul de selecţie abia în luna octombrie, chiar dacă a fost depus în aprilie.
Sesiunea de depunere se închide mai repede dacă sunt suficiente proiecte cu punctaj mare care solicită mai mulţi bani decât alocarea anuală
Pentru anul 2015, termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare pentru cele două măsuri este 30 octombrie, dacă nu se depăşeşte alocarea anuală mai devreme. Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte înainte termenul limită fixat de AFIR în momentul în care valoarea publică totală a proiectelor depuse şi care au un punctaj estimat (autoevaluare/prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la nivelul alocării sesiunii anuale.
Cu alte cuvinte, sesiunea anuală de depunere a proiectelor se poate încheia la finalul lunii aprilie 2015, dacă până atunci sunt depuse proiecte cu punctaj de minim 85 de puncte prin care se solicită peste 205,777 mil. euro pentru modernizarea fermelor, respectiv 111,210 mil. euro pentru instalarea tinerilor fermieri.