Adama
AGRICOVER

APDRP: Proiectele finanţate prin PNDR au atras fonduri de peste 4 miliarde de euro

Publicat: 06 ianuarie 2012 - 10:08
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (PNDR) au adus în economia României peste 4 miliarde de euro până la finele anului 2011, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

În ceea ce priveşte modernizarea exploataţiilor agricole (Măsura 121), rezultatele de până în acest moment arată că finanţările europene au vizat în principal culturile de câmp, mai precis achiziţionarea de utilaje specifice. Astfel, 1.064 de proiecte de investiţii, pentru care APDRP a semnat deja contractele de finanţare, au ca scop dotarea cu maşini agricole.

Alte proiecte au avut în vedere investiţii în creşterea porcilor, păsărilor sau bovinelor, principalele achiziţii fiind direcţionate spre construcţia de clădiri. Este vorba despre aproximativ 300 de proiecte.

Şi agricultura ecologică are un trend ascendent în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor de investiţii pentru acest tip de producţii. Astfel, APDRP finanţează peste 260 de proiecte de investiţii care sunt axate pe agricultură ecologică.

În ceea ce priveşte creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere (Măsura 123 împreună cu Schemele de ajutor de Stat aferente) majoritatea investiţiilor s-au concentrat pe industria alimentară (709 proiecte), procesarea produselor silvice atrăgând 135 de beneficiari.

În industria alimentară APDRP a contractat şi 39 de proiecte care vizează procesarea BIO a produselor agricole.
 
O situaţie la fel de bună se constată şi în ceea ce priveşte diversificarea economiei rurale. Astfel, prin Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”, au fost finanţate 2.157 de noi microîntreprinderi, cu alte cuvinte, noi agenţi economici care să contribuie la dezvoltarea directă a economiei locale. Valoarea totală a tuturor acestor proiecte este de 125, 56 milioane de euro.

Alte proiecte au propus investiţii în turismul rural, înfiinţarea în zonele rurale de centre de informare turistică, prevăzute cu toate echipamentele necesare, inclusiv cu personal de specialitate. De asemenea prin Măsura 322 sunt în investiţiile pentru renovarea şi  dezvoltarea satelor. Alocarea acestei Măsuri a fost epuizată încă de la primele licitaţii de proiecte.

Aceste date statistice ale implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în România sunt actualizate până în acest moment, însă procesul de contractare de noi proiecte este în plină desfăşurare.
„Rezultatele de până acum arată contribuţia majoră pe care fondurile europene derulate de APDRP o au în economia rurală. Putem spune că se aduce un aport semnificativ la progresul mediului rural românesc. Cred că nu mai există vreo comună în care să nu fie o investiţie publică sau privată pe care să nu o sprijinim. Nu mai sunt mulţi bani disponibili, aşa că sfatul meu pentru toţi cei interesaţi este acela de a demara cât mai repede demersurile pentru alcătuirea proiectelor. În contextul unei concurenţe acerbe pentru obţinerea finanţării, APDRP va selecta doar cele mai bune şi viabile proiecte” a precizat Mihai Gavril Vădan, directorul general al Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

De la demararea PNDR şi până la această dată, au fost selectate spre finanţare 48.073 de proiecte în sumă de 4,58 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 47% a fondurilor disponibile prin PNDR.

Vizualizat: 1990 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

OJPDRP Galaţi: Grad ridicat de absorbţie la eurofonduri

OJPDRP Galaţi: Grad ridicat de absorbţie la eurofonduri

În judeţul Galaţi, gradul de absorbţie al fondurilor europene este 63 la sută, faţă de 34 procente cât este media pe ţară. Un mare succes l-a avut accesarea măsurilor 112 „Instalarea tinerilor fermieri” şi 312 „Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. 

Tinerii fermieri mai au la dispoziţie zece zile pentru a-şi depune cererile de proiecte pe Măsura 112

Tinerii fermieri mai au la dispoziţie zece zile pentru a-şi depune cererile de proiecte pe Măsura 112

Tinerii care vor să-şi dezvolte o afacere în agricultură şi să se instaleze în mediul rural, mai au la dispoziţie zece zile pentru depunerea cererilor de proiecte pe Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” la sediile Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) din ţară.

Ionel Panaite: Am avut un an bun

Ionel Panaite: Am avut un an bun

Ionel Panaite, fermier, secretarul Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Galaţi

Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”  -  un real succes în 2011

Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” - un real succes în 2011

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în prezent 5.641 de proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri, valoarea acestora fiind de 115,62 milioane de euro.

APDRP: Peste 500 de fermieri vor primi fonduri UE pentru modernizarea exploataţiilor agricole

APDRP: Peste 500 de fermieri vor primi fonduri UE pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a finalizat evaluarea celor 572 de proiecte depuse în sesiunea din aprilie 2011 de către cei interesaţi în a obţine finanţare nerambursabilă prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”.

Veronica Toncea: „Avem capitalizarea necesară pentru solicitările de garantare”

Veronica Toncea: „Avem capitalizarea necesară pentru solicitările de garantare”

Veronica Toncea, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditului Rural (FGCR)

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii