LA UN PAS DE DEZASTRU. Fermierul Ion Constantin Olteanu susţine că o săptămână dacă mai întârziau ploile, putea să declare falimentul și să pună lacătul pe o companie cu peste 12.000 de hectare.
La sfârşitul lunii iulie, fermierul Ion Constantin Olteanu a încheiat campania de seceriş şi a realizat pregătirea terenului pentru însămânţările de toamnă pe mai bine de 10.000 de hectare într-un an agricol extrem de secetos.
„La grâu am obţinut în medie 5 t/ha, pe 5.000 ha cultivate. Să zicem Bogdaproste că am făcut producţia asta (în mod normal trebuia să fi fost 6-6,5 t/ha), în condiţiile acestui an destul de dificil pentru că până acum o lună de zile, până să înceapă ploile, am avut o treime din apa unui an întreg! Din 550 litri/mp au căzut până în 200 l. O săptămână dacă mai ţinea seceta, declaram falimentul! Ne-au salvat ploile în extremis”, susţine administratorul companiei AgroMad Crops (în foto) cu peste 12.000 ha, risipite în peste 50 localităţi, din Teleorman, Olt, Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa.
Producătorul agricol susţine că era în postura de a întoarce culturile. Or, mai mare era dezastrul pentru că terenul nu este atât de spectaculos încât să se obţină recoltele de porumb şi floarea-soarelui ca în Bărăgan!
Din producţia de grâu, fermierul nu a reuşit să păstreze decât vreo 3.000 t. Restul l-a dat furnizorilor de inputuri. „Am avut contract futures pe 10.000 t pe care l-am onorat la un preţ prost, faţă de cât e acuma! Dar cine putea să prevadă? Este o anomalie pe piaţă: traderii dau bani cu 10 % mai puţin pe kg de grâu, faţă de intermediari! Când s-a mai întâmplat aşa ceva? „Samsarii” sunt comercianţi de cereale care au avut contractele semnate (cum am avut eu futures pe 10.000 t din 25.000); şi sunt obligaţi să le onoreze, oferind un preţ cu 10 % mai bun decât multinaţionalele!”, explică fermierul.
În fermele AgroMad Crops, din 5.000 ha de grâu, vreo 500 (10% din suprafaţa cultivată) sunt declarate calamitate. „Folosesc, în general, soiuri româneşti. Mai mult de jumătate din suprafaţă am cultivat-o cu Glosa; a fost un an de excepţie pentru acest soi românesc, foarte stabil, cu indici ridicaţi de panificaţie. În an extrem de prost oferă 4-5 tone/ha, iar în sezoanele normale 5,5-6 tone/ha. Apoi, am mai avut Avenue (LG), un extratimpuriu; ca şi perioadă de recoltare, ar veni la două zile după orz. E un pic mai stabil şi mai rezistent la secetă. Am cultivat şi Exotic (KWS), un grâu cu adevărat fantastic: productivitate extraordinară, calitate foarte bună pentru panificaţie. Important este că îmi produc singur sămânţa, cumpăr bază sau prebază şi în fiecare dintre fermele mele amenajez loturi semincere”, precizează cultivatorul.
Costuri de 4.000 lei/ha la grâu
La AgroMad Crops, costurile de producţie sunt foarte mari. „La grâu, pragul de rentabilitate începe de la 5 t/ha în sus. Fac agricultură de nouă ani, practic sunt la sfârşitul leasingurilor pentru care dau câte 2 milioane euro pe an. Dacă nu aveam aceste plăţi, situaţia nu era atât de dramatică! Cu tot, cu cheltuielile directe, indirecte, mă duc la 4.000 lei/ha. La mine, leasingurile sunt 250-300 euro/ha! E foarte grea povara; mai am un an şi jumătate şi scap!”, precizează cultivatorul din Conţeşti - Dâmboviţa.
Rapiţa, în media ultimilor ani!
La rapiţă, Ion Olteanu Constantin a obţinut 3 t/ha (media ultimilor ani) pe 2.500 ha, producţia fiind deja vândută. „Nu putem păstra că avem de plătit furnizorii. Asta este drama agriculturii româneşti: nu există creditare pe termen mediu. Toţi te finanţează până la recoltă, fie că sunt furnizorii de inputuri, fie că sunt bănci; nimeni nu dă bani pe termen mediu! Or, o afacere se construieşte cu credite pe termen mediu sau lung!”, subliniază proprietarul AgroMad Crops.
Cu două ploi, porumbul va da 10 t/ha!
Culturile de primăvară arată foarte bine acum! „Deocamdată sunt... iarbă! Întins pe 3.500 ha, porumbul e o „buruiană” foarte frumoasă la o talie de 2,5 - 3 metri. I-ar mai trebui o ploaie, în jur de 20 l/mp, urmată de alte două pentru a da o producţie de circa 10 t/ha! Dar, tot aşa de bine, dacă nu va ploua, se pot obţine şi 3 t/ha, chiar dacă lanurile sunt atât de frumoase. Ar fi prăpăd!”, susţine fermierul.
Dacă la floare, pe 1.500 ha, a făcut două tratamente, cultura fiind curată şi sănătoasă, la porumb nu mai are ce-i face! S-a înălţat şi nu mai poate interveni pentru a combate Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis). Resemnat, aşteaptă ca dăunătorul să-i ciupească între 5 şi 20% din producţie!
„Nu ai soluţie că nu ai cu ce să tratezi! O maşină autopropulsată de tratamente la 3 m costă jumătate de milion de euro. Nu o fac europenii, ci americanii. Îşi permit s-o cumpere doar fermierii care cultivă 7-10 mii ha cu porumb; maşina îşi scoate banii în doi ani!”, explică Ion Olteanu Constantin.
Imediat în urma flotei de combine au venit pe flux maşinile de pregătit terenul pentru viitoarele semănături. La această dată, sunt pregătite circa 10.000 ha, fie prin scarificare, fie prin dezmiriştire, scarificare sau arătură.
“În fermele noastre, acolo unde condiţiile de teren au fost favorabile, am făcut o singură trecere cu Tiger-ul după care vom semăna rapiţa. Recomand celor care nu au timp să facă urgent o dezmiriştire uşoară (la 5 -7 cm) în scopul menţinerii apei, apoi lucrarea de subsoliat, scarificat. Nu recomand arătura pentru rapiţă. Plugul trebuie folosit doar pentru prăşitoare şi doar acolo unde este nevoie: unde sunt probleme cu soarecii, un grad mare de infestare cu buruieni sau monocultură de porumb! Anul acesta pentru prima dată vom încerca şi semănatul rapiţei direct în miriştea de grâu!”, a explicat dr. ing. Ion Olteanu Constantin.
Acum. că a trecut pericolul, fermele AgroMad Crops sunt pregătite pentru un nou sezon de producţie agricolă.