DECLARAȚII EXPLOZIVE! Fermierul Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici, județul Arad, a spus la Realitatea TV, în această seară, că fermierii ar trebui să trezească din amorțeală autoritățile, așa cum au procedat ciobanii când au protestat în 2015 la Parlamentul României pentru că li se interzicea să aibă mai mult de doi câini.
Parlamentul trebuie să vadă, sunt niște oameni cu bani vânătorii. Și dacă nu se reface legea (legea vânătorii, în ce privește împușcarea mistreților n.r.), mergem și noi fermierii precum au mers ciobanii pentru câini la Parlament, a spus fermierul, referindu-se la protestul de amploare al crescătorilor de ovine, din decembrie 2015, de la Parlamentul României. Protestul a fost organizat din pricina unor prevederi ale Legii vânătorii, care limitau numărul de câini la stână.
Unul dintre cei mai mari fermieri români condamnă pasivitatea autorităților din România care nu fac nimic nici acum, când molima a cuprins aproape toată țara. Nu s-au redus efectivele de mistreți, ca să se limiteze răspândirea ciumei, și nu s-au luat alte măsuri în afara uciderii porcilor domestici din ferme și gospodării.
Ăștia sunt sabotori! Cu certitudine, cu mâna pe inimă vă spun că nu s-a făcut absolut nimic. Am cerut la Prefectura Arad să facem o întîlnire cu toți factorii de răspundere, de la Poliție, DSV și așa mai departe. Și a venit directorul DSV și a prezentat o situație în care totul era roz și puteam să mergem în concediu la mare pentru că totul era perfect. Până când nu am mai putut și am răbufnit. Erau și parlamentarii din Arad acolo și au auzit și mi-au dat dreptate. Dacă ne luăm numai după ce scriu cărțile, din urmă cu 20-30 de ani, și acolo spune foarte clar că se fac cordoane de protecție în jurul exploatațiilor comerciale, primul la 3 km, următorul la 10 km și apoi la 40 km. Spun cărțile, nu spune Muscă! Vă rog să mă credeți nu s-a făcut absolut nimic. La mine la Arad, sunt porci liberi, la ora asta, umblă liberi, într-unul dintre complexe. Și directorul mi-a spus să-i fac în scris, spune cu furie Dimitrie Muscă.
Fermierul dezvăluie că se fac bani serioși din nenorocirea fermierilor, că unii s-ar îmbogăți din vânzarea unor dezinfectanți de la societatea Farmavet, unde director ar fi nașul fiului liderului PSD, Liviu Dragnea. Dar nimeni nu vrea să vorbească. Avem soluții să facem să ne vindem marfa. Toți sunt neamuri. Toți sunt acolo înrudiți și încuscriți și fac bani! Nimeni nu recunoaște și nu vrea să vorbească! Toți tac și își dau coate. Nu am dovada, a spus Muscă.
Nu acuz pentru că nu am dovadă 100%. Înainte de a intra pesta porcină în țară, au venit la DSV-uri, prin secretariate, hârtie scrisă: vă punem la dispoziție Aldezinul pentru dezinfectat în cazul condițiilor de pestă porcină africană. Pe prospectul lui scrie așa: indicat pentru combaterea pestei porcine clasice și pentru febra aftoasă la vaci. Deci, nu este indicat pentru pesta porcină africană. S-au omorât porci și se omoară porci. Nimeni nu a luat și nu a făcut probe de sanitație până la această oră. De unde știm că aceste substanțe omoară virusul?
Nu s-a mișcat un pai. Singura lor preocupare este unde îngropăm porcii, a mai spus fermierul. El a adăugat că a sesizat autoritățile încă din octombrie 2016 că România este amenințată de pesta porcină africană. Dar nu s-a făcut nimic pentru că dacă s-ar fi mișcat un pai, astăzi nu mai aveam ocazia să vindem atâtea substanțe, la care nimeni nu le-a verificat concentrația. Este obligatoriu să faci teste de sanitație. Cine are dovada că în focar a dispărut virusul ?! Infecția durează 15 zile și până izbucnește noi o purtăm.
Dimitrie Muscă a mai dezvăluit că în momentul declanșării pestei porcine africane în Delta Dunării, porcii morți au fost aruncați în Dunăre.
În Delta Dunării au împins cu tractoarele porcii morți în canale și porci au plutit pe Dunăre și poate și pe mare, a spus fermierul.
În acest moment, în România, potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), sunt 927 de focare active de pestă porcină africană.