Adama
Vinasa Rompak

ESTE LEGE! AMENZI URIAȘE pentru CRESCĂTORII DE ANIMALE!

Publicat: 17 ianuarie 2019 - 14:26
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

LEGEA ZOOTEHNIEI, ÎN VIGOARE! Legea zootehniei nr.32/2019, promulgată pe data de 16 ianuarie 2019 de președintele României, Klaus Iohannis, stabilește amenzi uriașe pentru crescătorii de animale. Pentru ce pot fi amendați crescătorii români de animale?

Potrivit legii, constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, săvârşirea de către persoanele fizice sau juridice a următoarelor fapte: 

a) producerea de embrioni, material seminal, ouă de incubaţie pentru hibrizi comerciali şi ouă de viermi de mătase, în afara unităţilor specializate autorizate în acest scop;
b) executarea neautorizată a transferului de embrioni sau a însămânţărilor artificiale;
c) nerespectarea normelor şi instrucţiunilor tehnice privind efectuarea montei şi asigurarea numărului de reproducători masculi folosiţi în staţiuni de montă şi puncte de montă naturală;
d) monta clandestină, care constă în folosirea reproducătorilor masculi neautorizaţi;
e) neprezentarea şi nedeclararea pentru identificarea şi înregistrarea ecvideelor;
f) înscrierea de date neconforme cu realitatea în registrele genealogice, registrele unice de montă şi fătări, buletinele de
însămânţare artificială;
g) nerespectarea normelor tehnice privind efectuarea lucrărilor de selecţie;
h) testarea reproducătorilor în unităţi neautorizate;
i) prestarea serviciilor de comercializare a materialului seminal congelat/conservat pentru însămânţare artificială fără autorizaţie;
j) inexistenţa documentelor evidenţelor zootehnice şi a paşaportului, după caz;
k) în situaţia în care operatorii autorizaţi nu notifică autoritatea competentă a statului în zootehnie cu privire la modificările survenite asupra documentaţiilor depuse pentru recunoaştere/autorizare/aprobare;
l) împiedicarea inspectorilor în zootehnie să-şi exercite controlul conform legislaţiei în vigoare, de către un operator;
m) refuzul unui operator de a duce la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse de inspectorul în zootehnie, la termenele stabilite de
acesta;
n)când se constată abateri repetate referitoare la înregistrarea şi transmiterea datelor de către prestatorii de servicii;
o) păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei stabilite pentru păşunat;
p) refuzul de către titularii de pajişti de a participa la întocmirea planurilor de exploatare a pajiştilor, împiedicarea sau interzicerea punerii în aplicare a lucrărilor prevăzute în acestea.

AMENZI DE PÂNĂ LA 40.000 DE LEI!

Contravenţiile se sancţionează astfel:
a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, faptele prevăzute la lit. d), e), j), k), l), m), n), o), p);
b) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, faptele prevăzute la lit. c), f), g) şi i);
c) cu amendă de la 6.000 la 10.000 lei, faptele prevăzute la lit. a), b) şi h);
d) cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei schimbarea categoriei de folosinţă, precum şi a destinaţiei de utilizare a terenurilor agricole de către crescătorii de animale. Atrage după sine și nulitatea absolută a contractului de concesiune/închiriere/arendare.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite de structurile centrale şi locale cu atribuţii în domeniu, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sumele provenite din aplicarea amenzilor constituie venit la bugetul de stat.
 


Vizualizat: 11046 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii